Marți, britanicii au inaugurat o nouă linie de metrou în capitala Marii Britanii, ce va purta numele reginei Elisabeta a II-a. La ceremonia din Gara Paddington a luat parte și suverana, alături de premierul Boris Johnson, dar și de edilul Londrei, Sadiq Khan.
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a participat, marți, la inaugurarea unei linii de metrou ce îi va purta numele. Aceasta și-a făcut apariția într-un costum galben, asortat cu o pălărie de aceeași culoare.
Regina Elisabeta a II-a a participat la inaugurarea unei linii de metrou ce îi poartă numele
„Într-o evoluţie fericită, Majestatea Sa Regina participă la evenimentul de astăzi pentru a marca finalizarea liniei Elizabeth”, transmite purtătorul de cuvânt de la Palatul Buckingham.
Finalizarea proiectului feroviar a costat nu mai puțin de 24 de miliarde de dolari. Inițial, noua linie ar fi trebuit să fie pusă în funcțiune la finele anului 2018, însă problemele legate de sistemele de testare și de semnalizare de siguranță au făcut ca acest proiect să sufere amânări.
„Crossrail”, denumită acum linia „Elizabeth”, va face legătura între destinații din vestul Londrei, printre care și aeroportul Heathrow, linia urmând a fi deschisă călătorilor din data de 24 mai 2022.
Regina Elisabeta se confruntă cu probleme de sănătate
După o scurtă spitalizare în octombrie, apariţiile reginei Elisabeta a II-a au devenit extrem de rare, chiar dacă ea continuă să-şi asume „sarcini uşoare” în castelul Windsor, în cea mai mare parte, prin videoconferinţă.
Una dintre puținele apariții în public a fost în 29 martie, când regina Elisabeta a II a a asistat, totuşi, în Catedrala Westminster la o ceremonie religioasă care îl omagia pe prinţul Philip. Aceasta a fost prima sa importantă apariţie publică după mai multe luni.
Suverana britancă, observată mergând cu un baston în ultima vreme, declarase ea însăşi, la jumătatea lunii februarie, că „nu putea să se mişte”, arătându-şi piciorul stâng, într-o audienţă la Windsor.
Regina a fost infectată și cu coronavirus în luna februarie, declarând că s-a simțit extrem de obosită și epuizată.
Regina Elisabeta a II-a nu a participat la ceremonia din Parlament
Regina Elisabeta a II-a nu a fost prezentă, marţi, 10 mai, la discursul tronului în Parlament, ceremonie solemnă în democraţia britanică. Suverana a fost înlocuită de prinţul Charles, conform anunţului venit de Palatul Buckingham luni seara, care evocă „probleme de mobilitate” ale reginei.
„Regina continuă să aibă probleme de mobilitate episodice şi, după consultarea cu medicii săi, a decis – cu părere de rău – să nu participe la discursul tronului”, a indicat Palatul, într-un comunicat.
Este pentru prima oară în ultimii 60 de ani când regina, în vârstă de 96 de ani, nu va citi discursul tronului, scris de Guvern pentru a-şi prezenta priorităţile. Este de asemenea pentru prima oară când prinţul Charles, moştenitorul coroanei, o înlocuiește pe regină.
„La cererea Majestăţii sale şi cu acordul autorităţilor competente, prinţul de Wales va citi discursul tronului în numele ei, împreună cu ducele de Cambridge (prinţul William, nepotul reginei) care va fi de asemenea prezent”, se mai arată în comunicatul transmis de Palatul Buckingham.