Într-o discuţie desprinsă parcă din filmele cu mafioţi, desfăşurată în partea de vest a Caracasului, cumplitul personaj – în vârstă de doar 23 de ani – afirmă că nu simte niciun fior de remuşcare pentru instaurarea terorii în oraşul şi aşa puternic afectat de criza alimentară. “Nu am nici cea mai vagă strângere de inimă pentru că oamenii pe care îi răpim şi familiile lor sunt plini de bani”, spune “şeful” pentru Daily Mail.

“Dacă răscumpărarea nu este plătită într-o săptămână, săpăm o groapă de doi metri şi îi împuşcăm direct în faţă, astfel încât nimeni să nu fie capabil să identifice cadavrul. Şi vor rămâne pentru eternitate pe lista persoanelor dispărute. În oraşul ăsta, eu fac legea”, spune criminalul-şef.

Iar rata răpirilor a crescut la cote dramatice mai ales în această perioadă de criză economică dură cu care se confruntă Venezuela, după ce preţul petrolului a înregistrat o scădere foarte mare, fiind principala sursă de venit a ţării. Poliţia ridică neputincioasă din umeri şi spune că nu dispune de resursele neceasare pentru a combate fenomenul.  

Directorul poliţiei municipale recunoaşte că oamenii din subordinea sa sunt în prezent capabili să protejeze doar 9% din populaţia oraşului.

Cu o populaţie de 3,3 milioane de locuitori, capitala şi centrul administrativ al Venezuelei, Caracas, este în acest moment cel mai nesigur oraş din lume, având cea mai ridicată rată de omucideri a lumii: aproape 4000 de asasinate comise numai în cursul anului trecut. Practic, aproximativ 85% din oamenii care se sting  în acest oraş au parte de morţi violente.

Tânărul şef mafiot spune că grupările criminale au multiple conexiuni în poliţie iar adesea primesc ponturi chiar de la ofiţeri sau gărzile care ar trebui să-i protejeze pe cei bogaţi.

 

Într-un oraş în care cei mai mulţi dintre oameni câştigă cel mult 20 de euro pe lună şi scormonesc în gunoaie după hrană, informaţiile se obţin lesne, adesea chiar contra unor alimente de bază.

“Ne ştim cu multă gărzi de corp iar când acestea sunt nemulţumite de plată sau de felul în care sunt tratate, vin la noi şi ne dau toate informaţiile de care avem nevoie. Le dăm şi lor o sumă frumoasă”, explică mafiotul criminal, care se laudă că are în subordine 300 de indivizi sângeroşi care-i ascultă ordinele orbeşte. “Chiar şi dacă aveam 150, tot eram mai mulţi decât poliţiştii municipalităţii. Iar armele noastre sunt mult mai bine decât ale gaborilor”, mai spune “şeful”.

În urmă cu câţiva ani, victimele erau eliberate chiar şi pentru 200 de euro. Astăzi, sumele pretinse sunt de cel puţin 15.000 de euro. “Venezuela este a noua cea mai coruptă ţară din lume iar răpirile au devenit o afacere extrem de profitabilă”, potrivit oraganizaţiei Transparency International

“Da, e o afacere în care chiar există multă competiţie. Uneori chiar poliţiştii ne fac concurenţă”, mai spune unul din “regii” răpirilor din Caracas.
(sursa text şi foto: Daily Mail)
 

Te-ar putea interesa și: