Regele revine la Teatrul Naţional!

Să pui în scenă „ Regele Lear ” , celebra piesă a lui Shakespeare, nu e atât de simplu. Și, totuși, regizorul David Doiashvili, considerat unul dintre cei mai buni 20 de regizori de teatru din lume, a reușit să aducă publicului din România o poveste emoționată și inedită, cu un mare succes de casă. Cea mai nouă premieră a Naționalului bucureștean se joacă cu casa închisă

,, Regele Lear ” are în distribuție nume importante, de la Mihai Constantin și Ioan Andrei Ionescu până la Monica Davidescu, Tudor Aaron Istodor sau Marius Manole. Cât de greu se construiește un personaj, cât au durat repetițiile și cum e să lucrezi cu unul dintre cei mai titrați regizori din lume ne spune Ioan Andrei Ionescu, interpretul contelui Gloucester.

Performanţă în teatru românesc, în ciuda condiţiilor grele

După ce Purcărete a reuşit să zguduie Europa cu spectacolul ,,Faust”, teatrul românesc îşi reconfirmă valoarea printr-o nouă producţie spectaculoasă. Ioan Andrei Ionescu a povestit despre cele două luni intense în care s-a pregătit lansarea spectacolului. ,,Trebuie spus din capul locului că este o performanţă pentru teatrul românesc realizarea unui asemenea proiect şi într-o aşa de scurtă perioadă. Dacă ne referim strict la zilele de calendar puse cap la cap, la scenă s-a lucrat cam 60 de zile, timp în care eu am fost acolo în fiecare zi. Dar vorbim şi de calitatea muncii. Intensitatea şi dăruirea cu care s-a lucrat, muncă de echipă, toate acestea au făcut ca acest proiect să îşi atingă potenţialul. Şi aici este în mare măsură meritul lui David, regizorul şi omul minunat cu care trupa Naţionalului a avut ocazia să se întâlnească”.

,,Numai ultimul rol din viaţă mă va împlini”

Cu toate că are o prestaţie extrem de apreciată, Ionescu nu se declară încă împlinit.,,În cariera mea rolurile importante le-am cerut, ba chiar pretins. Am pretins să dau proba pentru Amos în «Chicago». Am cerut rolul din «Anonimul venetian ». Când s-au dat probe pentru «Lear» ştiam că sunt prea tânăr, poate chiar necopt pentru rolul principal. Aşa că mi-am propus să mă prezint regizorului cu gândul la Gloucester, celălalt rol-motor de poveste. O poveste a căutării adevărului în întuneric care o completează pe cea a lui Lear, ba chiar o potenţează, fără să o concureze. Gloucester e un rol prin care mi-am răspu ns la multe întrebări care mă măcinau. Nu pot spune că mă împlineşte. Numai ultimul rol din viaţă poate o va face. Dar pot spune că face parte din rolurile acelea de care îmi voi aminti peste ani”.

Mai departe, actorul încearcă să redea din atmosfera pe care o simt spectatorii în sala. ,,Stilul regiei foloseşte mijloace minimaliste cu accente baroce. Şi asta ajută enorm partea «decorativă», de tablou vivant a piesei. În schimb, pentru «a trece scena» la Sala Mare era nevoie de mai mult. Gesturile şi partea de mişcare scenică subliniază ce se întâmplă între actori dincolo de cuvinte. Dificultatea vine atunci când trebuie să exprimi în paralel ce joci nu numai prin traseul psihologic, dar şi prin mişcări descoperite organic. Pentru mine a fost un pariu câştigat. Cred că am reuşit să spun publicului povestea personală a lui Gloucester.Mă simt răsfăţat de soartă. Sunt în una dintre cele mai bune trupe de teatru din ţară. Am ocazia să joc pe 6 scene în acest teatru. Iar acum, pentru momentul de faţă, cred că s-a format cea mai bună distribuţie pentru «King Lear»”.

Cum mai este publicul de teatru din România?

„Eu joc teatru exclusiv la TNB. Nu aş mai da atenţia cuvenită rolurilor dacă m-aş răspândi, prin urmare pot vorbi mai mult de publicul de Naţional. Noroc că aici găseşti de toate pentru toţi. Şi cum altfel?! Ideea de Teatru Naţional exclusiv pentru elite doar de dragul coerenţei repertoriale şi cu cerinţele neomogene ale publicului mi se pare în zilele noastre nu numai de nerealizat, dar şi o dovadă de slabă conectare la realitate. Şi că să va răspund şi pe scurt la întrebare: publicul de teatru este foarte numeros, receptiv şi extrem de variat”.

Actorii în România aleargă între job-uri pentru un trai decent

„Este cea a celui care aleargă între joburi pentru un trai decent cam în stilul în care pe vremea crizei alimentare din comunism alergam lăsându-ne rând de la coadă la carne, la coadă la pâine. Se impune, realmente, formarea gândirii unui cadru legal de protecţie a creatorului de teatru. Mai ales a celui care lucrează pe proiecte independente. Dar la noi abia acum începe o aliniere la salariile din teatrele instituţionalizate. Aş spune, totuşi, că e loc pentru toată lumea, cu puţin talent şi multă energie. Sau invers”.