Gheorge Hagi, tehnicianul formaţiei FC Viitorul, exclude varianta unei eventuale preluări a funcţiei de selecţioner şi a declarat că nu se autopropune în această funcţie
Hagi a mai sus că principalul său interes este acum trupa constănţeană, FC Viitorul.
„Telefon de unde să fi primit? Din Arabia? Poate vreau şi eu acolo, nu? Glumesc. Nu, nu am cum (n.r. - să fie sunat de conducerea FRF), e cumul de interes. Aşa că excludeţi. Interes, am club. Dar să nu mai vorbim, că după aia o să zică cineva că nu sunt pe listă. Eu nu am nevoie de listă, nu am nevoie de CV, nu am nevoie. Nu mă autopropun. Am club. Respect pe toată lumea. Sunt cel mai bun partener al FRF pentru că dau cei mai mulţi jucători la echipele naţionale. Am servit-o (n.r. - pe FRF) şi o servesc în continuare aşa cum trebuie”, a răspuns Hagi, după ce a fost întrebat dacă a fost contactat de preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.
„Hai să nu mai vorbim impotetic, să vorbim care e realitatea. Iar realitatea este că eu am un club, sunt aici, nu are rost să vorbim despre ce va fi sau ce se va întâmpla... pentru că asta generează automat discuţii şi păreri. Eu am un club, ţin la el, sunt angrenat aici deocamdată, sunt focusat 100 la sută aici. După aceea vom vedea, dacă vreodată, cândva, după ce trec anii, se va întâmpla. Eu încă mai am de demonstrat, sunt la Viitorul. Mai am de construit aici lucruri şi sper să fac alegeri bune pentru ca echipei mele să îi meargă bine”, a explicat tehnicianul constănţenilor.