Cafeaua. Fără îndoială, cea mai răspândită și mai apreciată băutură din lume. Apreciată de toți oamenii indiferent de origine socială, sex, religie, cultură.
Pentru mulți dintre noi, însăși cursul cotidian al vieții nu ar mai fi același fără nelipsita ceașcă de cafea. Băutură cu rezonanțe universale,care, iată, este legată chiar și de istoria și cultura întregii omeniri. Însă puțini oameni cunosc adevărul despre perioada de pionierat a cafelei, băutură interzisă pe atunci în nenumărate țări și culturi. Între adversarii cafelei, parcă niciunul nu s-a ridicat la talia unui rege. Și ce mai rege! Cel mai mare rege din istoria Suediei, țară care astăzi se află pe locul al șaselea în topul statelor consumatoare de cafea la nivel mondial.
În aventura sa pe mapamond, cafeaua a ajuns în Suedia în secolul 17, fiind adusă de neguțători și comercianți. Numai că odată cu ea, a ajuns și reticența, ba chiar fricile grave, cu privire la efectele necunoscute ale acesteia. Bunăoară, regii suedezi erau convinși că băutul cafelei îi transformă pe oameni în nebuni periculoși. Chiar dacă nu exista nicio dovadă serioasă în această privință. Să nu uităm nici că pe atunci conta, adesea, mai mult zvonul și superstiția decât demonstrația și adevărul. Așa că în anul 1756, în timpul regelui Adolf Frederick, regatul suedez a început să insituie cele mai mari taxe pe importul de cafea dintre toate țările europene. Cei prinși că beau cafele fără să fi plătit taxele erau supuși unor amenzi usturătoare, ba în plus, într-un exces de zel ridicol, autoritățile le confiscau și ceștile și farfuriuțele respective. Regele nu s-a mulțumit cu atât, ci în decursul aceluiași an, a dat un decret în urma căruia tot ce ținea de cafea a fost interzis și scos în afara legii. Reprezentanții autorităților s-au străduit să facă o adevărată mișcare anti-cafea, în cadrul căruia ridiculizau această băutură atât de „non-suedeză”. În fața unei asemenea măsuri, suedezii, mai ales cei din clasele superioare, nu s-au dat bătuți, ci s-au apucat să-și bea cafelele pe ascuns. Fapt care a dus în cele din urmă la înflorirea fără precedent a traficului de contrabandă cu boabe de cafea.
Apoi, la tronul Suediei a urcat Gustav al III-lea. Chiar fiul regelui care inițial interzisese cafeaua. Gustav era dezgustat de ea într-o măsură chiar mai mare decât fusese tatăl său. Mai mult, era puternic convins că această băutură stranie, adusă de peste mări și țări, ar fi avut un efect malefic la adresa sănătății oricui o bea. Era într-atât de pornit, mai ales contra gustului amar al cafelei, încât a decis să ordone teste „științifice” pentru a le demonstra supușilor săi că această băutură, descoperită de un biet păstor african din Etiopia, pe numele său Kaffa, este profund negativă, iar ei trebuie să se lase de obiceiul de a o bea.
Într-un experiment care avea să-i uluiască și pe istorici, nu doar pe contemporanii săi, regele Gustav al III-lea a decis să-i ia pe prizonierii de război, alăuri de condamnații de drept comun, pentru a demonstra convingerile sale cu privire la cafea. În lotul selectat, regele a dat chiar peste doi condamnați la moarte cărora li s-a oferit viața în schimbul participării la experiment.
Toți subiecții selectați au trebuit să bea un număr de trei cești de cafea în fiecare zi, până când, după cum spera regele, aceștia urmau să se transforme în nebuni periculoși care în final să moară. Oamenii s-au pus pe treabă într-o închisoare, sub controlul atent al regelui și al suitei sale. Numai că niciunul dintre ei nu și-a pierdut mințile și nici nu a murit din cauza cafelei. Mai mult, în mod ironic, unii dintre ei aveau să trăiască mai mult decât ciudatul rege. Căci în anul 1792, regele Gustav a primit o misterioasă scrisoare în timp ce acesta pregătea un somptuos bal la Opera Regală din Stockholm. În scrisoare, regele era avertizat să nu se ducă la balul respectiv, căci ar fi avut inamici politici care vroiau să-l asasineze cu această ocazie. Doar că regele se credea atotputernic în țara sa și a ignorat avertismentul anonim alegând să participe la acel bal. Numai că în seara balului, regele a fost înconjurat de câțiva oameni mascați, care l-au împușcat în spate. Deși Gustav a supraviețuit inițial rănilor, acestea s-au infectat, iar el a decedat peste câteva săptămâni de la acest incident fatal. S-a dovedit că ucigașii săi fuseseră nobilii care se opuseseră campaniei sale îndreptată contra întregii pături aristocrate suedeze. Căci Gustav credea că nobilimea ajunsese să abuzeze de privilegiile ei politice, privilegii pe baza cărora reușea să evite embargo-ul regal și să introducă cafea în țară. Iată cum băutorii de ceai și cafea din experimentul cu pricina au reușit nu doar să-i supraviețuiască regelui, dar chiar și medicilor pe care Gustav îi pusese să-i studieze. Cel puțin, unul dintre deținuții din experiment a reușit să trăiască până la 83 de ani, o vârstă record pentru acele vremuri.
Bietul rege Gustav al III-lea nu era deloc singurul suveran european al timpurilor sale care era oripilat de cafea. Regele prusac Frederick cel Mare era încă mai paranoic decât el în privința acestei băuturi. Căci regele prusac mersese chiar mai departe. Nu doar că a interzis importul și prăjitul cafelei, dar a angajat persoane care să patruleze străzile orașelor și să adulmece ca niște câini de vânătoare, locurile unde mirosea a cafea proaspăt prăjită sau fiartă pentru băut. „Este dezgustător să constat că de la an la an crește numărul supușilor mei care aleg să bea cafea. Ce popor prost am! Toți vor să bea cafea în loc să bea numai și numai bere”, scria acesta ofuscat în jurnalul său din anul 1777. Și iată că în ciuda eforturilor a două capete încoronate de a interzice cafeaua, cultura cafenelelor a devenit cu timpul o parte integrată a civilizației europene.