Scandalul în Educație, de neoprit! Nimeni nu prea știe cum să elimine politizarea

Scandalul în Educație, de neoprit! Nimeni nu prea știe cum să elimine politizarea Sursa: Arhiva EVZ

Dincolo de scandalurile politice și de convulsiile sindicale ce vizează mereu creșterile de salarii, politizarea învățământului și schimbările de directori și inspectori de după fiecare rundă de alegeri îi afectează și - sau mai ales - pe elevi. Unii rămân fără profesorul care se face director și încap ep mâna vreunui suplinitor necalificat, alții se trezesc cu profesorul schimbat la mijloc de an școlar. Politicienii, dincolo de faptul că se acuză reciproc de politizare, par foarte puțin dispuși să renunțe la „feudalismul clientelar” din inspectorate și școli. Iar societatea civilă are propuneri cel puțin utopice, costisitoare și cu eficiență greu de estimat.

Directorii vor alege între cariera didactică și directorat

El a precizat că viitoare lege a educației va face distincție între funcția de management a școlii și cea didactică. Directorii/profesorii care au ajuns la conducerea școlilor prin concurs vor trebui să opteze pentru una dintre funcții. Tranziția se va face gradual, iar profesorii care ocupă funcții de management vor putea avea postul didactic rezervat pe durata exercitării mandatului.

Vicepreședintele Comisiei de învățământ a mai spus că fiecare manager va avea responsabilitatea organizării concursurilor de selecție a cadrelor didactice. Concursurile vor fi organizate la nivelul fiecărei școli. În organizare vor fi implicate administrația locală, părinții, asociațiile de elevi, sindicatele și sectorul privat.

„Prin aceasta dorim regândirea managementului resurselor umane, prin creșterea implicării managementului școlar și prin corelarea cu procesul de creștere a autonomiei în dezvoltarea curriculară”, a mai spus deputatul liberal.

Ne puteți urmări și pe Google News

Reforma în educație după un pact politic

Din opoziție, situația se vede diferit. Senatorul Vasile Dîncu, membru în Comisia de învățământ din Senat consideră că nu este nevoie de alte reglementări în domeniul numirii inspectorilor școlari și directorilor de școli.

„Această situație este reglementată, nu mai avem de ce să o reglementăm. Dacă vom continua să politizăm de fiecare dată, indiferent de lege, atunci nu există altă soluție decât să schimbăm țara. Personal cred că trebuie respectată legea care este în vigoare”, a spus Vasile Dîncu.

În opinia senatorului, dacă se dorește rezolvarea crizei din sistemul educațional, clasa politică ar trebui să se pună de acord pe această temă. Specialiștii partidelor ar trebui să lucreze împreună la elaborarea unei legi comune care să fie aplicată de toată lumea.

Educație reforma

„Ar trebui un pact pentru Educatie. A fost semnat unul în 2008, dar nu s-a respectat foarte mult. Acum ar trebui refăcut acest pact, asumat de toate partidele și pus în aplicare. Mai ales că președintele si-a luat ca unic proiect al lui «România Educată»”. Din păcate, în afara unor simpozioane nu s-a făcut nimic concret pe acest proiect”, a spus Vasile Dîncu.

În acest context, Vasile Dîncu susține că un pact pe educație ar trebui să beneficieze și de susținerea președintelui Iohannis.

„Ar trebui să facem niște modificări la Legea învățământului cu care să fim toți de acord. Iar apoi să ne asumăm că nu o vom schimba și că o vom respecta. Altă soluție nu există, după părerea mea”, a mai spus senatorul PSD.

Cum se poate rezolva situația directorilor

Pe de altă parte, Vasile Dîncu spune că situația numirii directorilor de școli pe perioadă determinată ar putea fi evitată. Pentru aceasta ar trebui interzis interimatul prin lege.