Rezultatul plebiscitului din Scoția a liniștit, pentru moment, apele într-o Europă în care criza economică a readus la suprafață ideile naționaliste, de multe ori mascate sub forma unui populism la limita ridicolului (a se vedea notorietatea câștigată de Nigel Farage, liderul UKIP, pe seama imigranților români și bulgari). Ca o paranteză, aș fi interest ce crede acesta despre exodul de islamiști britanici spre Statul Islamic și importul de expertiză teroristă, dacă tot vorbim de amenințări, de data aceasta credibile și reale, nu fantasme ale unui politician lipsit de proiecte concrete.
Votul din Scoția a fost clar iar mesajul a fost ferm: Nu ruperii de Marea Britanie. În cazul unei victorii la limită, probabil întrebarea ar fi persistat iar șansele unui al doilea refrendum ar fi rămas ridicate. Pe de altă parte, scorul de 45 la sută (cei care au vrut o Scoție independentă) nu este de neglijat iar curentul nu trebuie ignorat. Votul lor înseamnă nevoia de schimbare iar niciunul din politicienii de la Londra nu mai pot ignora sau neglija acest lucru, mai ales că la anul au loc alegeri generale.
În Europa însă, startul schimbărilor a fost dat. Reverberațiile se vor vedea cât de curând în Catalonia unde lupta pentru independență, spre deosebire de Scoția, se va da crunt și pe toate planurile, inclusiv în justiție. În Ungaria, unul dintre liderii partidului de extremă dreapta Jobbik şi-a exprimat regretul că susţinătorii independenţei Scoţiei au pierdut la referendumul pe această temă desfăşurat joi, dar şi-a exprimat speranţa că naţiunea scoţiană va obţine în cele din urmă victoria.
Marton Gyongyosi, parlamentar Jobbik, a subliniat că referendumul a servit drept model pentru etnicii maghiari din Bazinul Carpatic care caută să obţină autonomie. În același timp, şeful comisiei de politică externă a parlamentului de la Budapesta, Zsolt Nemeth, din partea partidului de guvernământ FIDESZ a apreciat că rezultatul referendumului din Scoţia este instructiv din mai multe puncte de vedere, demonstrând, spune oficialul ungar, că autonomia nu se traduce neapărat printr-o secesiune.
Bineînțeles că fiecare caz este particular iar modelul scoțian este unic în tot acest peisaj separatist. Nu mai contează însă pentru cei care vor în afară, pe cont propriu. Pentru ei, referendumul din Scoția a fost doar o scânteie și, de ce nu, un pretext pentru a-și oficializa agenda separatistă, sub diferite forme, independență sau autonomie până la cel mai înalt grad. Într-o Europă care gâfâie economic și sufocată de imigranți, naționalismul răbufnește, întețit de discursuri politice în căutarea votului facil, și va fi o realitate constantă pe care guvernele naționale, dar și Bruxelles-ul vor fi nevoite să o gestioneze.
După ce dosarul catalan se va fi așezat (dacă se va așeza vreodată), cel mai probabil următorul referendum va fi cel privind apartenența Marii Britanii la UE. Dezbaterea a pierdut din consistență în ultima perioadă, poate și pentru că dosarul scoțian a captat întreaga atenție în ultimile luni, dar David Cameron nu o va putea ignora pentru mult timp. Votul din Scoția îi dă însă șansa unei reconcilieri naționale care îi poate servi drept as în mânecă în fața agendei eurosceptice a lui Farage. Dar până la anul, euforia de după referendumul din Scoția se va stinge iar dezbaterea va luneca iar spre avantaje și dezavantaje economice în care, mi-e teamă, românii vor fi iar figură centrală.
Recomandările noastre
