Igor Grosu: Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la UE va fi constituțional
- Maria Dima
- 3 februarie 2024, 15:12
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că referendumul cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană va fi constituțional. Igor Grosu a subliniat că acest lucru este necesar pentru a consfinți în Legea Supremă parcursul european al Republicii Moldova
Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană va avea loc în aceeași zi cu alegerile prezidențiale. Igor Grosu a spus că va fi exercițiul democratic suprem, prin care va fi închisă odată pentru totdeauna această polemică cu privire la vectorul extern al țării. Alegerile prezidențiale din Republica Moldova vor fi organizate, cel mai probabil, la mijlocul sau finalul lunii octombrie 2024.
„Este un exercițiu democratic și este momentul în care toți cetățenii cu drept de vot să vină să spună dacă sunt pentru integrarea europeană sau să spună altfel. Ar fi exercițiul democratic suprem, prin care va fi închisă odată pentru totdeauna această polemică. Și da, să introducem acest lucru în Constituție. Să fie un referendum constituțional”, a declarat Igor Grosu pentru JurnalTV.
Referendumul cerut de Maia Sandu va avea loc în toamnă
Pe 24 decembrie 2023, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a cerut Parlamentului începerea procedurilor de organizare a referendumului. Totodata, Maia Sandu a anunțat că va candida pentru un nou mandat.
"După mulți ani, vedem lumină pe acest drum. Mai avem multe de făcut. Cel mai important este să asigurăm pace și un viitor mai bun pentru toate familiile și copiii Moldovei. Avem garanția unui asemenea viitor doar ca stat membru al Uniunii Europene. Tocmai de aceea, cred că este necesar să spunem clar - toată țara - ce drum alegem pentru Moldova. Solicit Parlamentului să inițieze organizarea unui referendum în toamna viitoare, la care vocea cetățenilor să fie hotărâtoare", a spus șefa statului.
Pe 24 decembrie 2020, Maia Sandu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de președinte al Republicii Moldova. A promis atunci că va fi președintele integrării europene și că va face tot ce depinde de ea pentru a duce la capăt misiunea integrării europene: "Am obținut sprijinul statelor membre pentru acest parcurs și am nevoie de sprijinul vostru, dragi moldoveni, pentru a reuși. Mai avem pași importanți de făcut și mă angajez să continui, dacă îmi veți oferi încrederea pentru un nou mandat în 2024".