Ziua Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia a fost declarată în 2011 Ziua Națională a Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944 - 1989. Potrivit Legii 247/2011, ziua de azi prevede manifestări pentru aducerea aminte a celor care au pătimit înainte de 1989.
Autoritățile centrale și locale, mass media publice ca și Ministerul Educației, în baza acestei legi, ar trebui să elaboreze și să ofere elevilor prezentări și culegeri de memorialistică despre eroismul luptătorilor anticomuniști și suferințe mărturisitorilor din temnițele bolșevice, fenomen care a încununat România cu o cunună de spini mântuitoare pentru întregul neam. Dar 9 ani n-au fost suficienți pentru aceasta.
Așa cum 30 de ani par să nu fie încă de ajuns pentru a fi recompensat pe măsură sacrificiul sutelor de mii de mucenici pentru Hristos din închisorile satanice ale ocupantului sovietic al României, cum a fost cea de la Pitești sau Aiud, din minele de plumb de la Baia Sprie, de la Canalul ucigaș Dunăre-Marea Neagră sau în mlaștinile deznădejdii înfrânte în lagărul de la Periprava.
La aceștia se adaugă zecile de mii de români uciși direct de invadatorul sovietic, din rândul preoților, monahilor, militanților pentru unirea cu țara și a credincioșilor din provinciile românești ocupate, Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța, deportați în masă și exterminați în stepele Kazahstanului și ghețurile Siberiei.
Prințul-monsenior Vladimir Ghika, ucis la Jilava în 1954, a fost trecut în rândul sfinților Bisericii Catolice ca martir pentru credință iar anul trecut, papa a mai beatificat șapte episcopi considerați martiri ai regimului comunist, dintr-un total de 15 români și unguri din România, beatificați sau canonizați.
După 1991, Biserica Ortodoxă Rusă a trecut în rândul sfinților nu mai puțin de 1776 de pătimitori întemnițați în Gulagul sovietic sau uciși de NKVD și KGB, se arată în lucrarea, "The Making of the New Martyrs of Russia: Soviet Repression in Orthodox Memory", de Karin Hyldal Christensen, apărută la editura new-york-eză Routledge, în 2018. Biserica ortodoxă frățească a Georgiei i-a canonizat încă din 1994 pe Mitropolitul Nazarie și alți patru preoți uciși săbatici de bolşevici și, în 2012, pe Cuviosul Gavriile Georgianul, mărturisitor al dreptei credințe închis la psihiatrie și persecutat de comuniști, numit și "Cel nebun după Hristos".
Biserica apostolică ortodoxă a Estoniei a canonizat tot în 2012 un număr de 11 noi martiri pentru Hristos din perioada sovietică și Biserica Ortodoxă Sârbă 12 noi martiri ai perioadei represiunii comuniste. Biserica Ortodoxă Poloneză a canonizat 8 martiri din perioada rezistenței antisovietice în 2003 iar Biserica Ortodoxă a Cehiei un martir. Dintre Bisericile ortodoxe din spațiul ex-sovietic doar Bulgaria și România nu au canonizat nici un sfânt al închisorilor, se arată în lucrarea citată.
După Dreptul canonic ortodox, semne ale sfinţeniei sunt: moartea martirică – dovada cea mai certă; mărturisirea şi apărarea dreptei credinţe; viaţa curată, viaţa sfântă; darul facerii de minuni, în viaţă sau după moarte. Dintre condiţiile de fond (personale) ale sfinţeniei: să fi avut credinţa neîndoielnică ortodoxă; puterea de a suferi moarte martirică, primejdii şi orice necazuri pentru apărarea dreptei credinţe; puterea de a trăi moral şi religios cât mai desăvârşit; puterea de a săvârşi minuni; cultul spontan acordat de poporul credincios. În cazul trăitorilor ortodocși din închisorile comuniste, toate acestea se confirmă, se arată într-o petiție online adresată Patriarhiei Române pe acest subiect.
Marele filosof-martir Mircea Vulcănescu, savantul George Manu, părintele Gherasim Iscu, starețul de Tismana care a salvat aurul României în timpul războiului, plecat la Domnul chiar de Crăciun, de mână cu fostul lui torționar, tânărul poet mărturisitor Valeriu Gafencu, numit "un sfânt al închisorilor comuniste" de monahul Nicolae Steinhardt, evreul care nu l-a trădat pe legionarul Constantin Noica în timpul celebrului proces al "lotului" Noica-Pillat, marele sociolog Anton Golopenția, desemnat membru post-mortem al Academiei Române, părintele Ilie Lăcătușu, cu moaște sfinte în București.
Istoricul Gheorghe I. Brătianu exterminat pentru lupta lui pentru Basarabia română, generalul Ioan Arbore, hăcuit cu toporul în închisoarea Văcărești, Toma Arnăuțoiu și Haiducii Muscelului executați cu trei preoți în frunte la Jilava, martirul Rugului Aprins, ieroschimonahul ziarist Daniil Sandu Tudor, părintele Dimitrie Bejan, eroul de pe Frontul de Est și din lagărul de la Oranki, părintele Ilarion Felea, al cărui nume este purtat azi de o Facultate ortodoxă, poetul-martir Vasile Militaru, arestat la 73 de ani și ucis în 7 luni de temniță, găsit cu moaște sfinte la dezgropare, poetul-îngerilor Vasile Voiculescu, încarcerat la 74 de ani și mort la scurt timp după eliberare, sunt doar câteva nume ale căror criterii de canonizare sunt îndeplinite indubital, conform canoanelor.
Alte zeci și sute de preoți, monahi, intelectuali din elita României interbelice, țărani și luptători în rezistența armată anticomunistă li se pot adăuga, neîndoielnic. În 2015, Poșta Moldovei a omagiat o parte dintre ei printr-o colecție specială de timbre (foto). Cui îi este atât de frică de sfinții închisorilor, de am ajuns să fim nominalizați în studiile de profil ca ultima țară, după Bulgaria, care nu și-a omagiat cum se cuvine martirii pentru Hristos?
Primul fost deținut politic propus spre canonizare, cu dosarul completat și studiat de o comisie specială, părintele Arsenie Boca - Sfântul Ardealului, este, în mod nu prea explicabil, pus și el pe pauză. Evenimentul Zilei a accesat Referatul pentru canonizare transmis Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de Episcopia Giurgiului, care are sub oblăduire Biserica de la Drăgănescu pictată de părintele Arsenie Boca. În Referat se arată că "rânduit mistic întru Hristos, Părintele Arsenie Boca, ascetul, duhovnicul şi zugravul bisericesc, cu certitudine că a fost deasupra vremurilor, iar nu sub vremi, ducându-se pe sine - şi ducând şi pe alţii - pe Cărarea Împărăţiei fără de sfârşit".
"Luând atitudine în faţa comunismului - se mai scrie în Referat -, părintele Arsenie a fost alungat de la Sâmbăta și condamnat la închisoare, fiind pentru toţi un exemplu de demnitate şi un sprijin pentru fraţii săi de suferinţă. A mai fost arestat şi anchetat la Făgăraş şi Braşov în 1948. (...) În 1951 a fost luat de la mănăstire şi trimis pentru mai mult de un an în lagărele de muncă forţată de la Canalul Dunăre - Marea Neagră. În noiembrie 1955 a fost iar arestat şi anchetat la Timişoara, apoi închis la Jilava şi Oradea, de unde a fost eliberat în aprilie 1956. În 1959 a fost scos abuziv din monahism şi i s-a interzis să slujească la altar..
A urmat pribegia la Bucureşti, unde a fost ţinut în marginalitate, ca simplu pictor bisericesc, mereu sub ochiul atent al securităţii, fiind angajat ca pictor la Atelierele Patriarhiei de la Schitul Maicilor. În ultima parte a vieţii avea să se lege mult de două locuri: Drăgănescu – din judeţul Giurgiu, unde a pictat biserica timp de 15 ani, lăsându-ne o adevărată – şi unică în felul ei – predică în imagini. (...) A fost înmormântat pe 4 decembrie 1989 la Mănăstirea Prislop, bucurându-se până astăzi de cinstirea miilor de credincioşi care vin din toate părţile ţării pentru a aprinde o lumânare şi pentru a înălţa rugăciuni către Bunul şi Milostivul Dumnezeu la mormântul părintelui Arsenie Boca şi la biserica Sf. Ierarh Nicolae de la Drăgănescu din jud. Giurgiu.". La Drăgănescu, după cum scria academicianul Nichifor Crainic, la rândul lui întemnițat 15 ani pentru credință, Biserica "iradiază lumina Raiului". Să dea Dumnezeu ca această lumină să lumineze și Sfântul Sinod.