Reduceri suplimentare la taxa de poluare

Persoanele care vor cumpăra un autovehicul începând cu 1 iulie, dată de la care va fi percepută taxa de poluare auto, vor beneficia de reduceri suplimentare celor decise deja prin ordonanţa de introducere a acestei taxe, calculate în funcţie de starea tehnică generală a maşinii, dotare şi vechime.

Elementele de depreciere în funcţie de care este calculată taxa de poluare auto vor fi evaluate contra cost de către Registrul Auto Român, iar cumpărătorii nemulţumiţi de valoarea taxei de poluare vor avea posibilitatea să conteste suma, apelând la un expert autorizat din cadrul Corpului Experţilor Tehnici.

"Pot fi acordate, prin norme, reduceri suplimentare faţă de grila din anexa patru de la ordonanţă în funcţie de numărul de kilometri parcurşi, dacă este o altă vechime decât cea înscrisă în documente şi contribuabilul demonstrează acest lucru, dacă aspectul interior/exterior este mai prost faţă de nivelul standard - asta înseamnă revopsiri, zgârieturi -, şi în funcţie de gradul de dotare cu aer condiţionat şi air bag", a spus Mihai Hură, director în Ministerul Economiei şi Finanţelor.

Diferenţa dintre taxa auto plătită şi taxa de poluare auto va fi restituită proprietarilor de autovehicule în maximum 45 de zile de la solicitare, pe baza unei documentaţii, incluzând copia sau originalul chitanţei, ordinului de plată sau extrasului de cont care atestă plata taxei, copia cărţii de identitate şi certificatul de înmatriculare al maşinii în original, conform normelor metodologice privind aplicarea OU 50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule.

Conform normelor metodologice aprobate de Guvern, atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este scos ulterior din parcul auto naţional, valoarea reziduală a taxei este restituită la cererea contribuabililor.

Scoaterea din parcul naţional reprezintă exportul autovehiculelor în afara teritoriului comunitar, transferul şi înmatricularea pe teritoriul altui stat membru, precum şi distrugerea accidentală şi predarea acestora în vederea dezmembrării. Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto naţional.

Întrebat ce se întâmplă dacă proprietarul şi-a vândut între timp maşina, directorul din Ministerul Finanţelor a arătat că, în acest caz, persoana în cauză "şi-a recuperat practic, prin preţul de vânzare, şi contravaloarea sau bucata de taxă care rămâne până la exploatarea autoturismului respectiv".

(20:40)