Recuperarea taxelor auto este o provocare. Nici până acum nu există norme metodologice

Sursa foto: Ahiva EVZ

În vara anului trecut a apărut un nou mecanism prin care cei care nu au apucat să ceară banii pe taxele auto în 2017, trebuiau să aibă posibilitatea acum.

Doar că deși acest mecanism a apărut de mai mult de nouă luni, cei interesați nu pot depune solicitări pentru a-și recupera banii. Asta pentru că nu au apărut încă normele metodologice pentru aplicarea lui. Oficiliazarea oficializarea OUG 93/2022 este cea care a făcut loc acestui nou mecanisme. Doar că pentru a putea intra în vigoare și produce efecte e nevoie, așa cum e subliniat chiar în ordonanța ce-l introduce, de aprobarea, prin ordin comun al ministrului mediului, apelor și pădurilor și al ministrului finanțelor, de norme metodologice de aplicare. 

Normele trebuiau să apară la 60 de zile, au trecut 9 luni

Culmea este că termenul stabilit de OUG 93/2022 pentru apariția normelor metodologice este de 60 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței, termen ce s-a împlinit în august 2022. Iar în noiembrie 2022 a apărut un document necesar demarării noului mecanism, respectiv modelul oficial al cererii necesare celor ce n-au cerut restituirea la timp. Termenul legal era de 15 zile de la apariția ordonanței, adică modelul cererii de restituire ar fi trebuit să apară în iulie. În acest fel, chiar dacă modelul cererii este disponibil, fostele taxe auto nu pot fi recuperate acum, deoarece nu există norme metodologice pentru aplicarea mecanismului. Totuși este bine de știut că mai este timp ca legiuitorii să își facă treaba. Asta pentru că mecanismul ar trebui să se aplice timp de cinci ani de la apariția OUG 93/2022, mai exact, până pe 29 iunie 2027. Solicitările de restituire, pe baza cărora se dau înapoi atât banii achitați ca taxă auto, cât și dobânda pentru perioada dintre momentul perceperii taxei și momentul restituirii acesteia, vor trebui depuse la Fisc. Termenul legal pentru soluționarea cererilor este de 45 de zile de la înregistrare, urmând să fie comunicate apoi solicitanților, iar banii, virați în conturile bancare indicate la depunerea solicitărilor.