Record de caniculă în România. Vineri va fi cea mai călduroasă zi a anului. Când se mai răcorește

Record de caniculă în România. Vineri va fi cea mai călduroasă zi a anului. Când se mai răcorește Sursă foto: Arhivă EVZ

Vineri va fi cea mai călduroasă zi de până acum a anului, a declarat Elena Mateescu, directorul ANM. Potrivit specialistului, temperaturile vor atinge pragul de caniculă în anumite zone ale țării, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

Vineri se va înregistra un record al temperaturii, canicula fiind prezentă în toată țara, potrivit Elenei Mateescu, directorul ANM. Vremea va fi călduroasă mai ales în vest și sud-vest, iar disconfortul termic va fi în creștere, indicele temperatură - umezeală ITU urmând a se apropia de pragul critic de 80.

Temperaturi de peste 30 de grade în toată țara

Miercuri s-au înregistrat 34 de grade Celsius la Calafat, Băile Herculane și București Filaret, iar ITU a fost de 80 unități în sud vest. Temperaturile resimțite au fost de 35 grade. Mâine va fi cea mai călduroasă zi de până în prezent, iar în vest și sud va fi caniculă. Disconfortul termic va atinge 80 de unități în Câmpia de Vest și Câmpia Română.

"Ne așteptăm la o vreme călduroasă în majoritatea regiunilor. Deja și astăzi am consemnat 33 de grade Celsius. La această oră, consemnăm aceste valori, în special la Calafat, Turnu Măgurele, Giurgiu, Alexandria. În Capitală am înregistrat la ora 15.00, 32, 33 de grade. Temperatura resimțită a fost de peste 34, 35 de grade.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mâine vorbim deja de o vreme călduroasă, în vestul, sud vestul țării, acolo unde și disconfortul termic va fi în creștere. Pragul indicelui temperatură-umezeală apropiindu-se de 80 de unități, pentru ca vineri să vorbim de o vreme călduroasă în cea mai mare parte a țării, caniculară în partea de vest și izolat în sud, cu disconfort termic ridicat", a anunțat directorul ANM.

De sâmbătă se mai răcorește

Sâmbătă, se va simți o modificare a vremii în vest, nord, centru și la munte, temperaturile urmând să scadă. În vestul țării vor fi înregistrate maxime termice de 24 de grade, deci va fi o diferență de 10 grade. În sud, sud-est, centrul Moldovei și București vor fi 30 de grade, în timp ce în regiunile intracarpatice și la munte vor fi averse, vânt, vijelii și căderi de grindină. Episodul de caniculă va dura până sâmbătă. Duminică se va resimți o răcire în zonele sudice și sud-estice și ne vom apropia de normalul termic al datei din calendar.

Luna iulie va debuta cu zile apropiate de pragul zilelor de caniculă. În ceea ce privește rezervă de apă din sol, vorbim de secetă puternică și extremă în Bărăgan, Dobrogea, sudul Moldovei, a mai precizat Elena Mateescu, directorul ANM. Practic, de duminică, temperaturile scad brusc, cu 10 grade de la o zi la alta.