Un tribunal din Yorkshire, Marea Britanie, a decis acordarea de despăgubiri în valoare de 4,5 milioane de lire sterline, după ce o femeie a fost concediată abuziv de la spitalul unde lucra, pentru că plecase în concediu de maternitate.
Eva Michalak, 53 de ani, avea o funcţie importantă în Spitalul Pontefract General, Yorkshire. După ce a plecat în concediu de maternitate, foştii săi şefi şi colegi au hotărât să se răzbune. Şi-au mărit salariile, pe motiv că acoperă şi atribuţiile care îi reveneau femeii, apoi au răspândit zvonuri false despre modul umilitor în care medicul s-ar fi purtat cu ei. Când Eva s-a întors la serviciu, a început să fie terorizată, iar după cinci ani de umilinţe, şeful ei a concediat-o fără nicio explicaţie. Femeia a dat în judecată conducerea spitalului, iar acum instanţa a decis: Eva primeşte 4,5 milioane de lire sterline despăgubire pentru traumele suferite. Printr-o situaţie asemănătoare a trecut şi o tănără din Constanţa, care a fost concediată abuziv, după ce angajatorul a cerut să i se efectueze testul HIV fără ştirea ei. Centrul medical care a testat femeia fără consimţământ şi care nu a respectat confidenţialitatea medic-pacient a fost amendat cu 200.000 de lei, dar tânăra ar putea da laboratorul în judecată.