RECORD de APELURI la AMBULANȚĂ. Ce GREȘIM pe CANICULĂ

Serviciul de Ambulanță București-Ilfov anunță peste 500 de solicitări ale echipajelor de urgență în primele ore ale zilei de joi, cu mult față de numărul normal de apeluri.

Totul se datorează într-o anumită măsură greșelilor pe care le fac oamenii pe timp de caniculă, mulți considerând că nu sunt afectați de căldură, informează Mediafax. Conform medicilor, greșim când mergem pe ideea că doar bătrânii și copiii sunt afectați de caniculă, toleranța la temperaturi crescute fiind diferită de la o persoană la alta, indiferent de vârstă.

"De la ora 8:00 până la ora 14:00, 519 persoane au avut nevoie de ambulanţă, dintre acestea 275 de persoane au fost cazuri de cod roşu şi cod galben. Dintre urgenţe, 78 de persoane se aflau în loc public când au solicitat ambulanţa. 16 persoane au prezentat lipotimii (leşinuri - n.r.) şi 17 au prezentat sincope”, a precizat șefa serviciului de ambulanță București - Ilfov, Alis Grasu, pentru Mediafax.

Sfaturile pentru evitarea unor probleme de sănătate și chiar a decesului, sunt în general de evitare a expunerii la soare și activități exterioare în intervalul orar 11-18. Mai mult, în caz de necesitate, oamenii trebuie să facă pauze de hidratare în spații aerisite și răcoroase, iar hainele pe care le poartă trebuie să fie lejere și deschise la culoare. Obligatoriu, medicii recomandă să avem asupra noastră apă sau alte lichide non-alcoolice. Se recomandă consumul a minim doi litri de lichid pe zi.