Recomandări europene pentru o strategie de eradicare a traiului pe străzi
- Oana Dan
- 8 februarie 2011, 18:04
Eradicarea şi nu gestionarea traiului pe străzi astfel încât nicio persoană din Uniunea Europeană să nu se confrunte cu lipsa mijloacelor de trai, indiferent de statutul său juridic sau administrativ, este obiectivul strategiei puse la punct la finalul unei conferinţe europene.
Astfel, rezultatul Conferinţei de consens european privind traiul fără adăpost este un set de recomandări politice adresate factorilor de decizie, în vederea obţinerii unei strategii coordonate pentru combaterea traiului fără adăpost la nivel european, potrivit unui comunicat de presă. Asta în contextul în care, traiul fără adăpost continuă să afecteze milioane de oameni în toate statele membre UE. Deşi traiul fără adăpost este, probabil, forma extremă şi cea mai vizibilă a sărăciei şi excluziunii sociale, traiul fără adăpost cuprinde, de asemenea, o serie de alte situaţii, cum ar fi persoanele cazate la prieteni sau la rude sau cele care trăiesc în locuinţe temporare, inadecvate sau nesigure. Raportul final a fost întocmit de un juriu european independent, prezidat de senatorul belgian Frank Vandenbroucke. Această cale de acţiune este posibilă şi necesară în contextul noii strategii Europa 2020, şi în special al Platformei Europene împotriva Sărăciei şi Excluziunii Sociale. Cele şase recomandări-cheie ale juriului Conferinţei de consens european
- Traiul fără adăpost trebuie să se refere la: traiul fără acoperiş, traiul fără locuinţă, traiul într-o locuinţă nesigură şi traiul într-o locuinţă inadecvată.
- Eradicarea – şi nu gestionarea – traiului fără adăpost trebuie să fie obiectivul.
- Statele membre UE sunt consiliate să elaboreze „soluţii axate pe locuinţe” împotriva traiului fără adăpost.
- Nicio persoană din Uniunea Europeană nu trebuie să se confrunte cu lipsa mijloacelor de trai, indiferent de statutul său juridic sau administrativ.
- Persoanele fără adăpost trebuie să fie abilitate pe cât posibil să participe în procesele de luare a deciziilor care le afectează viaţa.
- Este necesară o strategie europeană împotriva traiului fără adăpost care să fie ambiţioasă şi să ofere cadrul elaborării strategiilor naţionale/regionale în statele membre.