Un recidivist eliberat a câștigat un pariu că se întoarce repede la pârnaie

Eliberat condiționat cu 290 de zile înainte de termen, infractorul ieșean Eugen Grigore a pus pariu cu doi colegi de celulă, în ultima sa zi de detenție, că se va întoarce imediat în penitenciar.

El era nemulțumit că, afară, era așteptat de o familie numeroasă și flămândă, pe care ar fi trebuit s-o întrețină. Așa că, după numai câteva zile de libertate, s-a lăsat surprins în timp ce ciordea o pereche de pantaloni de pe taraba unui comerciant. A fost arestat pe loc și s-a întors la traiul lipsit de griji din spatele gratiilor. Nu s-a aflat exact în ce a constat pariul. 

INFO Știrile de fapt divers făceau deliciul cititorilor noștri în „Era Cristoiu” a EVZ, din perioada 1992-1997.

CV Autorul articolului, Gabriel Huideș, a fost reporter în cadrul Subredacției Moldova, cu sediul la Iași, a „Bulinei roșii”. El a ieșit din presă.