Dumitru Dragomir a înotat în apele tulburi ale fotbalului românesc postrevoluționar aproape două decenii.
„Corleone”, fost președinte de club la Chimia Râmnicu Vâlcea, FCM Brașov, FC Olt Scornicești și Victoria București, ar fi vrut să evite fotbalul după 1989. A fost convins de Jean Pădureanu, președinte al Gloriei Bistrița, să vină la conducerea Ligii Profesioniste de Fotbal, în 1992, în calitate de vicepreședinte.
În 1996, Dragomir a devenit președinte și a stat în funcție până la alegerile din 2013, atunci când a pierdut în favoarea lui Gino Iorgulescu și a acuza că „a fost curățat politic”. În timpul în care a condus la LPF, Mitică a avut prieteni, protejați și și-a făcut dușmani. Cel supranumit „Oracolul din Bălcești” vorbește în cartea autobiografică „Meciurile vieții mele” și despre terenul minat pe care a mers atât timp cât a fost președinte.
„Liga lui Mitică”, așa cum i s-a spus, mai cu ironie, mai cu invidie sau poate și cu simpatia țepoasă a tribunei, Liga asta nu era a mea, ci a unor oameni cu mulți bani și multe capricii. În fotbal au fost patroni puternici, pe care de multe ori nu era ușor să-i împaci”, scrie Dragomir. El face o trecere în revistă a oamenilor care făceau jocurile în fotbalul românesc. Mulți dintre ei, retrași din fenomen în acest moment.
„O scurtă înșiruire - și cred că oricine își poate da seama cât de greu a fost să conduci o asemenea adunare de forțe și orgolii - fără ca structura să se rupă sau să se prăbușească. Astfel, la Steaua era Gigi Becali, mereu nemulțumit, la Dinamo - Nicu Badea și Cristi Borcea, puși pe ceartă și nemulțumiți, la Rapid - George Copos, întotdeauna pus pe reproșuri”, spune Dragomir, vorbind despre conducătorii cluburilor mari din București.
Nici cu ceilalți nu era ușor să coabitezi. „La Craiova, Dinel Staicu și mai apoi Adrian Mititelu, amândoi erau oameni imposibili! La Astra era patron Ioan Niculae, mai așezat dar și el plin de nemulțumiri; la Brașov, în schimb, patronul Ioan Neculaie era un aerian care nu pricepea nimic, dar pervers cum nu întâlnești mulți în viață! Lui Jean Pădureanu, patronul și președintele Bistriței, nu am ce să-i reproșez, un mare conducător și om de caracter, care a ținut pe cont propriu clubul în prima ligă timp de peste 20 de ani fără să retrogradeze vreodată”, mai scrie Mitică.
Însă, legat de Gloria Bistrița, el nu amintește despre controversele create de această echipă cunoscută pentru nenumăratele blaturi în care a fost implicată. Dezgustați de meciuri strategice, nici fanii bistrițeni nu se oboseau să mai meargă pe stadion.
Descrierea lui Dragomir continuă: „În replică însă, venea vestitul Pinalti de la Ceahlăul Piatra Neamț, pus pe ceartă de fiecare dată; Vasluiul se pricopsise cu un patron în persoana fostului arbitru Adrian Porumboiu, devenit cel mai bogat om din zona respectivă. La Timișoara, patron era „elefantul”, Marian Iancu, o enciclopedie de fotabal, dar care prezenta o mare problemă din cauza permanentei relații încordate cu Mircea Sandu, președintele FRF”.
Dragomir a avut o relație bună și cu Ioan Horoba, de la Mediaș, fost „secund” al lui Jean Pădureanu. „La Mediaș nu era patron, pentru că aparțineau de marea întreprindere de exploatare a gazului metan, în schimb aveau un conducător priceput și cu experiență în persoana lui Ioan Horoba.
La CFR Cluj, patron era Arpad Paszkany, un tip foarte cultivat și priceput la fotbal, dar un om amestecat în afaceri și jocuri la nivel mare și periculos... La „U” Cluj ajunsese patron Florian Walter, un om bun de pus la rană și foarte bine intenționat.
La Târgu Jiu nu aveau patron, dar Marin Condescu, președintele sindicatelor minerilor, era ca „spirtul”, de multe ori fiind greu de lucrat cu el; a pus mult suflet la echipă până și-au bătut joc de el și a fost dat afară și implicat într-un dosar penal (...) Tot pe timpul meu, Bacăul era în prima Ligă avându-l ca patron pe regretatul Dumitru Sechelariu, omul care a ajutat sportul băcăuan să se dezvolte (...)”