Recepţie la Cotroceni de Ziua Naţională

Preşedintele României a organizat, la Palatul Cotroceni, o recepţie prilejuită de sărbătorirea Zilei Naţionale a României. În discursul de deschidere, şeful statului le-a urat tuturor românilor "Prosperitate, linişte şi bucurii!". În acelaşi timp, preşedintele a dorit să evoce momentul Marii Unirii şi semnifcaţia acestuia de-a lungul anilor. Cel mai mare câştig este, conform opiniei sale, "România modernă", care implică, în primul rând, dreptul de a decide al cetăţenilor. "Naţiunea română a vrut ca Basarabia, Bucovina şi Transilvania să fie laolaltă cu Moldova şi Valahia", a spus Traian Băsescu.

"Al doilea element de modernitate ţine de democraţie", a afirmat preşedintele în dicursul său. Acesta a adăugat că Unirea de la 1918 a făcut posibil în România, ca şi în celelalte ţări europene, introducerea votului universal.

În continuare, şeful statului a făcut apel la părinţi să-şi educe copiii în spiritul patriotismului şi să-i înveţe care sunt eroii de la 1918. Numai astfel, consideră preşedintele, va putea fi construit "binele comun", care implică solidaritate şi responsabilitate.

"Şi, azi, mai mult ca oricând, avem nevoie de ambele", a spus Traian Băsescu. Acesta a reamintit cei trei piloni ai unei societăţi româneşti solide. Aceştia sunt: "o educaţie foarte bună şi un sistem sanitar foarte bun, dar şi un respect pentru valori".

Încrezător, preşedintele a afirmat că există resurse pentru a depăşi obstacolele momentului şi a ieşi din criza cu care se confruntă acum România.

"Fiecare în parte şi împreună să dăm momentului semnificaţia pe care o merită", şi-a încheiat preşedintele discursul susţinut cu ocazia aniversării a 90 de ani de la Marea Unire de la 1918 şi a Zilei Naţionale.

Recunoaşterea valorilor culturale româneşti

Tot la recepţia din această seară, preşedintele a decorat, "în semn de înaltă apreciere pentru întreaga carieră pusă în slujba culturii şi ştiinţei româneşti şi pentru dăruirea şi talentul cu care s-au implicat în promovarea imaginii României în lume", mai multe personalităţi din lumea artistică şi academică.

Ordinul Naţional Steaua României în grad de Mare Cruce a fost acordat actorului Radu Beligan, criticului literar Nicolae Manolescu, sopranei Mariana Nicolesco şi regizorului Lucian Pintilie.

Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Mare Cruce a fost acordat pictorului Ştefan Câlţia şi actorilor Gheorghe Dinică şi Marin Moraru.

Ordinul Naţional Steaua României în grad de Comandor a fost acordat pictorului Marin Gherasim.

Ordinul Naţional Steaua României în grad de Ofiţer a fost acordat profesorului Virgiliu Jorj Stoenescu.

Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler a fost acordat istoricilor Andrei Pippidi şi Şerban Papacostea, directorului artistic al Orchestrelor şi Corului Radio, Nicolae Costin.

Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor afost acordat sopranei Maria Slătinaru Nistor şi Nicolae Voiculeţ.