Recensământul populației și locuințelor în Republica Moldova începe pe 8 aprilie și se va desfășura pe o durată de trei luni, până pe 7 iulie.
„Recensământul are ca obiectiv furnizarea de informații de interes public referitoare la populația rezidentă și locuințele din Republica Moldova. Aceste date vor fi utilizate pentru elaborarea, monitorizarea și evaluarea politicilor publice, argumentarea deciziilor de dezvoltare umană, cercetarea științifică și sprijinirea mediului de afaceri”, se arată în Proiectul de Hotărâre aprobat de Guvern.
Biroul Național de Statistică (BNS) al Republicii Moldova vine cu toate detaliile legate de procesul de recenzare. Prezentăm cele mai frecvente întrebări, la care au răspuns reprezentanții BNS.
1.Câte vizite va efectua recenzorul la domiciliul persoanelor?
Recenzorul va efectua 5 vizite la domiciliu. În cazul în care recenzorul nu găsește pe nimeni acasă, el va lăsa în căsuța poștală, în poartă sau la ușă o înștiințare privind participarea la recensământ care va conține datele de contact ale recenzorului pentru a stabili împreună o zi și o oră convenabilă pentru recenzare.
2.Poate un alt membru al familiei să răspundă în locul meu la întrebările din chestionarele de recensământ?
La recensământ se permite ca un membru adult să ofere răspunsuri și despre alți membri ai gospodăriei, de ex. soțul despre soție și invers (desigur dacă cunoaște răspunsurile la întrebări). La chestionarul de recensământ privind locuința răspunde capul familiei, iar în lipsa acestuia – o altă persoană din familie.
3.Cine răspunde în locul copiilor?
Informațiile despre copii sunt furnizate de către părinți sau persoanele adulte în grija cărora este la moment copilul.
4.Dacă sunt în perioada desfășurării recensământului în afara țării, cum voi fi recenzat?
Cetățenii Republicii Moldova care se află pe durata recensământului în afara hotarelor țării urmează să fie recenzați în locuința de unde au plecat, membrul gospodăriei rămas în țară urmează să ofere informații recenzorului.
5.În situația în care nu sunt acasă/în țară în perioada în care are loc recensământul, risc vreo amendă?
Dacă în perioada de colectare a datelor în teren 8 aprilie-7 iulie 2024 membrii gospodăriei se află peste hotarele țării și nimeni nu locuiește în locuința dată, atunci această gospodărie nu va fi recenzată și nu va fi amendată.
6.Cetățenii străini aflați pe teritoriul țării au obligația de a participa la recensământ?
Da, cu condiția să locuiască pe teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă de cel puțin 12 luni.
7.Domiciliul meu este diferit de viza de reședință, unde voi fi recenzat?
În acest caz urmează să primiți vizita recenzorului la locuința la care vă veți afla în acel moment Veți fi recenzat unde locuiți de facto.
8.Dacă dețin mai multe locuințe, unde sunt recenzat?
Persoanele care dețin mai multe locuințe vor fi recenzate la locuința care reprezintă reședința obișnuită a persoanei. Dacă o locuință este ocupată, vor răspunde la recensământ cei care locuiesc efectiv acolo (chiriași etc.).
9.Persoanele care stau în chirie trebuie să furnizeze informații despre această locuință?
Da. Informațiile vor viza detalii generale pe care le dețineți despre această locuință: adresă, bloc, etaj, număr camere etc.
10.Dacă mă aflu în Republica Moldova în perioada recensământului, dar locuiesc peste hotare, voi fi recenzat?
Da, membrul gospodăriei rămas în țară va oferi informații recenzorului.
11. Trebuie să declarăm informații despre membrii familiei care locuiesc peste hotare?
Da, daca membrii gospodăriei se află peste hotare și se reîntorc acasă o dată sau de mai multe ori pe parcursul a 12 luni.
12. Pot completa chestionarul pentru altcineva?
Doar în ultimă instanță, prin interviurile proxy, o persoană poate oferi recenzorului, pe propria răspundere, informații corecte și complete despre o altă persoană care nu poate participa la recensământ. Interviurile proxy (metodă de colectare a datelor care indică posibilitatea de preluare a datelor unei persoane/gospodării de la altă persoană) se realizează doar în cazuri excepționale și doar dacă recenzorul nu a putut contacta în prealabil persoana ce trebuie recenzată. Informațiile în cazul interviului proxy pot fi oferite doar de către membrii gospodăriei sau, în lipsa acestora, de către vecini sau administratori de bloc.
13.Din anumite motive nu pot primi recenzorul acasă. Cum procedez?
În acest caz veți conveni cu recenzorul data și locul unde vă puteți întâlni pentru a răspunde și completa chestionarul de recensământ, cu o singură condiție – ca locul prestabilit să fie cât mai aproape de casă: la bloc interviul poate fi în scara blocului, la casă pe pământ – la poartă. În caz contrat nimeni nu va putea garanta că persoana locuiește în locuința respectivă și ar fi și o provocare de a localiza locuința în spațiu, iar aplicația din tableta recenzorului ar arăta eroare.
14.Dacă nu vine recenzorul la mine, dar e ultima săptămână de recensământ, ce pot să fac?
În acest caz vă îndemnăm să sesizați Biroul Național de Statistică sau oficiul teritorial de statistică din raionul unde locuiți pentru a trimite recenzorul în vizită la dumneavoastră.
15. Pot verifica ce a înregistrat pe tabletă recenzorul?
Da. Sunteți în drept să vedeți ce a înregistrat recenzorul pe tabletă în baza răspunsurilor pe care le-ați oferit. Dacă unele răspunsuri considerați că nu au fost corect înscrise, le corectați împreună.
16. Recenzorii vor avea anumite semne distinctive?
De asemenea, pentru a fi distinși, aceștia vor purta chipiuri și/sau tricouri speciale cu însemnele recensământului, vor avea la ei genți și tablete cu logoul recensământului în care vor înregistra răspunsurile pe care le oferiți. De asemenea, veți puteți suna la Linia verde dedicată recensământului 0800 800 24 pentru a verifica dacă recenzorul este angajat la BNS.
17. Cât durează, ca timp, să fiu recenzat de către un recenzor?
Durata activității de recenzare față în față depinde de numărul de secțiuni ale chestionarului la care fiecare persoană trebuie să răspundă. Acest număr poate fi diferit în funcție de caracteristicile socio-demografice și economice ale fiecărei persoane (care dau număr diferit de întrebări la care o persoană trebuie să răspundă).