Recensământ 2022. Se apropie data de 17 iulie când se va finaliza recensământul populației, iar rezultatele sunt dezastruoase: un român din patru nu a răspuns. Pentru a rezolva această problemă se vor înființa centre fixe în primăriile unde s-a recenzat cel mai puțin.
Recensământul populaţiei se apropie de final, iar rezultatele de până acum indică un eșec de proporții. Un român din patru nu s-a recenzat, iar cifra este mare, spun reprezentanții Comisiei Centrale pentru Recensământ.
Primăriile din zonele în care s-au recenzat cele mai puţine gospodării vor înființa centre fixe, unde oamenii sunt așteptați să fie intervievați
În mai puţin de două săptămâni, procesul de numărare a populaţiei României ar trebui să se încheie, dar peste un sfert din populaţia estimată a României nu a fost luată în evidenţă.
În Bucureşti recenzarea din uşă în uşă bate pasul pe loc. Datele arată că aici nici măcar 15% din populaţia estimată nu a fost intervievată de recenzorii care au mers pe teren.
Autoritățile cazuă de reticenţa oamenilor, dar principala problemă o reprezintă lipsa recenzorilor. În Bucureşti ar fi nevoie de peste 1.650 de recenzori, dar aproape 60% din necesar nu a putut fi asigurat.
În Timiş, nici măcar o treime din populația estimată nu a fost recenzată
Laura Jianu, director executiv adjunct la Directia Regională de Statistică Timiș, a declarat: „În autorecenzare, judeţul Timiş a fost în final pe locul 5 între judeţele din ţară, dar vorbim acum de etapa de teren şi aceasta merge puţin mai lent, astfel că suntem pe locul 2 de la coadă după Bucureşti.”
Din acest motiv, Comisia Centrală pentru Recensământul populaţiei şi locuinţelor din România a luat decizia ca primăriile să înfiinţeze centre unde sunt aşteptaţi cei care fie sunt reticenţi să deschidă uşa unui necunoscut, fie nu sunt acasă atunci când vine recenzorul.
Bogdan Drăghia, purtător de cuvânt Comisiei pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor spune: „Nu în toate localităţile vor exista aceste puncte de recenzare fixe, ci doar în acele zone unde recenzarea merge foarte prost. Adică unde sunt persoane foarte multe care nu s-au recenzat. Și recenzarea din uşă în uşă continuă. Este paralelă cu acest proces”.
În Capitală, numai în sectorul 6 vor fi deschise nouă centre
Paul Moldovan, administrator public Primăria Sectorului 6: „Încercăm să ducem centre în fiecare punct din sector pentru că distanţa pe care oamenii trebuie să o parcurgă ca să fie recenzaţi să fie cât mai mică. Aşteptăm cele 10 tablete pentru recenzorii care vor activa în aceste puncte. Încă nu le-am primit, dar urmează să le primim. Până acum am reuşit să angajăm trei din cei 10. ”
Dominic Fritz, primar Timisoara: „Ritmul recenzării merge mult prea lent. Dacă merge în continuare aşa de lent ne vom trezi că, pe hârtie, vom avea mult mai puţini locuitori decât avem în realitate şi asta este o problemă, pentru că, de exemplu, numărul poliţiştilor locali se stabileşte în funcţie de această cifră.”
Românii spun că decizia deschiderii acestor puncte trebuia luată de la început: „La mine a fost. Nu m-a găsit acasă şi mi-a lăsat un număr de telefon. Nu ştiu ce am făcut cu el şi acum am fost la primărie să văd ce pot să fac. Şi mi-a spus săptămâna viitoare să dau un telefon.”
Institutul Naţional de Statistică a deschis primul centru de recenzare la propriul sediu din bulevardul Libertatii nr. 16, sector 5, care functioneaza zilnic de la ora 08.00 dimineaţa, până la 20.00 seara. Ultima zi de recenzare va fi 17 iulie, relatează TVR.