Rebelul Constantin, tras pe linie moartă!

Sezonul debutează cu nervi la Rapid. Cu o zi înainte de meciul de campionat cu Gloria Bistriţa, fundaşul Marius Constantin, om de bază în trupa giuleşteană, a fost scos din lot pe motive disciplinare.

Internaţionalul de 23 ani a criticat conducerea clubului într-o conferinţă de presă desfăşurată miercuri, în care a spus că politica de transferuri axată pe jucătorii străini este eronată, fiind taxat şi tratamentul ostil la care este supus Dani Coman.

„În urma declaraţiilor făcute, antrenorul Peseiro a decis ca Marius Constantin să nu facă parte din lotul pentru meciul cu Gloria Bistriţa. Conducerea a retras oferta de mărire a contractului pe care i-o făcuse şi care îi aducea o creştere de 25 la sută“, a comunicat ieri Constantin Zotta, directorul general al Rapidului.   Prime mărite pentru noul sezon Jose Peseiro a criticat atitudinea fundaşului său în conferinţa de presă organizată ieri la club: „Toţi oamenii din club, de la jucători până la femeia de serviciu, trebuie să fie uniţi pentru a reuşi să câştigăm titlul. Oricine face o declaraţie trebuie să se gândească dacă nu strică atmosfera la club“.

În ciuda acestor divergenţe cu jucătorii, conducerea giuleşteană a decis să mărească primele pentru sezonul 2008-2009. „Bonusurile de meci şi bonusurile de obiectiv ale jucătorilor au fost mărite. Este vorba despre măriri substanţiale“, a declarat Constantin Zotta. Acesta a mai menţionat că lui Vasile Maftei i s-a propus mărirea contractului cu 25 la sută. Rapid l-a cumpărat ieri pe atacantul muntenegrean Radomir Djalovici.