Reacții la ancheta certifcatelor de revoluționar false. Corneliu Vaida: ”Trei sferturi...”

Apar primele reacții după ce, ieri, procurorii de la Parchetul General au ridicat de la Imprimeria Națională, peste 200 de certificate de revoluționar emise pe numele unor persoane, despre care se atestă faptul că au merite deosebite în Revoluția din decembrie 1989, deși acestea nu au participat la lupte.

Potrivit surselor Evz.ro, dosarul penal a fost deschis ”in rem”, fiind anchetată doar fapta de abuz în serviciu, în urma unei plângeri penale depuse de celebrul ”Ceaușescu”, pe numele său din buletin Marian Moroșanu, un militant din grupul ”#rezist”. Așa cum Evz.ro a relatat, unul dintre beneficiarii acestor titluri de ”luptător cu rol determinant în victoria Revoluției Române” ar fi un cunoscut politician, pe care Revoluția l-a prins în Buzău, oraș unde nu a murit nimeni și nu s-a tras un foc de armă în acele zile de decembrie 1989.

Revoluționar: ”Toți președinții de organizații sunt compromiși”

De-a lungul anilor, revoluționarii ”curați” au reclamat faptul că au primit titluri și, odată cu ele, toată seria de beneficii, prea mulți falși luptători în Revoluția din decembrie 1989. Până acum, sesizările lor au fost pur și simplu ignorate. E edificatoare situația sesizată încă de acum aproape patru ani de luptătorul în revoluție timișorean Corneliu Vaida, în legătură cu un presupus revoluționar, Cătălin Rădulescu, zis ”Mitralieră”.

”Cred că justiția română are o mișcarea browniană în spectrul în care se manifestă. Are reacții inexplicabile. Mă refuză să depun mărturie pentru crimele din 1989, iar acum  se trezește să cotrobăie prin actele impostorilor. Mie, timp de de aproape 4 ani nu mi-a răspuns la sesizarea legată de Cătălin Rădulescu ”Mitralieră”, care și-a obținut titlul în anul 1994.  S-a dovedit că e un mincinos notoriu.

Are, însă, un dosar de revoluționar, cusut cu ață albă. Acum aproape 4 ani am sesizat Parchetul General în acest sens, solicitând verificarea dosarului acestuia, după ce am întrebat zeci de oameni care au participat la Revoluție dacă l-au văzut în acele zile, iar nimeni nu a putut să îmi spună mai mult decât faptul că, unora, acesta le-a povestit, eventual, ce fapte a făcut. Nimeni nu îl știa. Dar, repet, problema e că mie, nici până azi, Parchetul General nu mi-a răspuns la sesizare. Ce încredere să mai am în justiție azi?

E bine că procurorii iau acum documente. Dar trebuie curățată toată mișcarea revoluționară. E, trei sfert, făcută din impostori. Toți președinții de organizații sunt compromiși. Și foști și actuali. E o mocirlă, de mi-e scârbă. Deci, sunt circumspect. Îmi miroase mai mult a ceva revanșard. Cine are dosarul curat și probe nu are de ce să se teamă”, a declarat, pentru Evz.ro, revoluționarul Corneliu Vaida.

El a fost, printre altele, interpret-translator pentru primii jurnalişti străini care au venit în oraşul unde a început Revoluţia anti-comunistă din România. Este decorat cu Ordinul „Victoria revoluției” pentru meritele sale.

Ordine revoluționare furate și vândute pe piața neagră

Așa cum ziarul nostru a  mai scris, în luna decembrie, Vaida a făcut sesizare la Cancelaria Ordinelor și la Administrația Prezidențială în legătură cu false Ordine ”Victoria Revoluției”  care ar avea legătură cu fostul secretar de stat al Secretariatului de Stat pentru Revoluționari, Laurențiu Coca. ”Nea Coca a plăsmuit el niște brevete cu semnătura lui, pe care le-a împrăștiat pe la asociațiile de revoluționari care nu aveau tinichele și deschizătoare de bere”, a dezvăluit, și pe Facebook, Corneliu Vaida.

În legătură cu aceste ordine, timișoreanul a anunțat și Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, fără însă a primi vreun răspuns.

Consilierul fostului secretar de stat pentru Recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, Ioan Demi, a declarat, în acest sens, pentru Evz.ro, că la momentul respectiv l-a sesizat pe cel care era secretar de stat interimar, iar acesta, cu el de față, l-a contactat telefonic pe consilierul președintelui țării responsabil. ”Acesta a spus că a fost un furt și să reclamăm la poliție. Nu mai știu dacă s-a reclamat. Eu am plecat (n.r. s-a schim,bat secretarul de stat și, odată cu el, întreaga echipă), noul secretar  de stat care a venit ar fi trebuit să facă. S-au furat peste 2.000 de medalii care se regăsesc pe piața neagră, se vând pe Olx, au ajuns până în America”, a precizat Demi.

Brașovul, al doilea oraș infracțional privind falșii revoluționari

În legătură cu noul dosar deschis de Parchetul General, revoluționarul Demi se declară optimist. El este cel care a scos în stradă oamenii muncii de la I.C.A.Ghimbav – Brașov, la Revoluție, în 21 decembrie 1989. ”Consider că Brașovul este al doilea oraș infracțional privind revoluționarii din România. Și îmi asum această afirmație. Mă lupt cu sistemul acesta ticăloșit de 30 de ani.

Am dat interviuri, sunt sătul. Totuși s-a întâmplat ceva, după părerea mea, iată că în 2020 a început parchetul să lucreze. Aceste certificate tipărite am înțeles că au ajuns pe mâna Parchetului, și mă bucur, căci am și eu vreo 70 de ”colegi” din Brașov pe care îi monitorizez de ani buni. Din 2015, după apariția ordonanței 1, polițiști judiciari au mers prin țară să cerceteze, iar atunci au ajuns la mine. Le-am pus documentele pe masă. Au spus că sunt o enciclopedie în materie și că vor avea nevoie de mine la București. Chiar am crezut. A trebuit să aștept cinci ani, iar acum sunt optimist”, a punctat revoluționarul IoDemi.