Ca urmare a declarațiilor făcute de Bogdan Chirițoiu în legătură cu polițele RCA, Cristian Roșu de la Autoritatea de Supraveghere Financiară vine cu câteva precizări.
„În contextul celor declarate recent de domnul Președinte al Consiliului Concurentei Bogdan Chirițoiu, voi face câteva precizări:
Piața RCA este o piață în consolidare, care necesită unele ajustări, dar nu de sistem; nu se are în vedere trecerea asigurării pe persoană, ci va rămâne pe mașină; nu se are în vedere nici zonarea teritoriului după riscuri, deoarece mașinile circulă prin toate zonele de risc; nu se preconizează eliminarea polițelor pe o lună.
Autoritatea de Supraveghere Financiară nu este concentrată doar pe analiza tarifelor de referință, ci pe toată problematica pieței asigurărilor, pornind de la stabilitatea pieței (indicatorii de solvabilitate SCR și lichiditate MCR) și continuând cu conduita asigurătorilor și a intermediarilor în asigurări.
Referitor la gradul de cuprindere în RCA, el este de peste 90% pentru vehiculele care circulă în mod constant pe drumurile publice. Acel procent de aproximativ 75% este format din parcul rece (nedeplasabil) aflat încă în evidențele scriptice, precum și din remorcile care nu circulă tot timpul atașate de un vehicul. Nu trebuie uitate nici motocicletele care au o circulație sezonieră.
Evident că toate propunerile de modificare legislativă pe care le vom iniția, vor fi supuse unei analize si consultări publice. Așteptăm atunci opiniile argumentate ale tuturor celor interesați, inclusiv de la Consiliul Concurenței.
Este necesar a fi semnalat că, în acest moment nu lucrăm împreună la nicio propunere de modificare legislativă, iar în situația când anumite temeri și semnale există ar trebui discutate cu specialiștii înainte de a le promova în spațiul public pentru a nu crea emoții acolo unde nu este cazul”, a declarat Cristian Roșu,