Reacția unui analist, după colapsul bancar din SUA: „E mult gunoi sub perș. O să vedem o criză puternică”. De ce s-a prăbușit SVB

Sursa foto. Dreamstime

Investitorii din Europa sunt îngrijorați de faptul că guvernele nu au promis încă niciun sprijin suplimentar al sectorului bancar în general, așa cum s-a întâmplat în Statele Unite în aceste zile după căderea Silicon Valley Bank şi Signature Bank.

Pentru a treia zi consecutiv acțiunile băncilor europene au scăzut, în ciuda mișcărilor dramatice din weekend ale guvernelor SUA și Marea Britanie pentru a consolida încrederea în sistemul financiar după prăbușirea de vineri a Silicon Valley Bank.

Indicele de referință al Europei Stoxx Europe 600 Banks, care urmărește 42 de bănci mari din UE și Marea Britanie, a scăzut cu 5,6% până la mijlocul după-amiezii de luni, înregistrând cea mai mare scădere din martie anul trecut. Indicele mai larg Stoxx Europe 600 a scăzut cu 2,1%, în timp ce FTSE 100 (UKX) a scăzut cu 2,2%.

Căderile au sporit temerile că al doilea cel mai mare colaps al băncilor americane din istorie ar putea fi urmat de noi eșecuri ale băncilor mai slabe

Asta în ciuda intervențiilor oficialilor de pe ambele maluri ale Atlanticului pentru a opri panica: „Investitorii au fost încă zguduiți de evenimentele din ultimele zile”, a declarat pentru CNN Susannah Streeter, șefa platformei de investiții Hargreaves Lansdown.

De asemenea, mișcările extraordinare ale autorităților americane au fost menite să prevină mai multe rulări ale băncilor și să ajute companiile care au depus sume mari la bănci să continue să își plătească salariile și să își finanțeze operațiunile.

Din păcate, Europa nu a fost ocolită, acțiunile băncilor europene au înregistrat cel mai mare declin din ultimele nouă luni. Iar analistul economic Adrian Negrescu a votbit despre ultimele evoluții de pe piața financiar-bancară.

„Criza declanşată de prăbuşirea SVB (Silicon Valley Bank) denotă gradul ridicat de nervozitate şi de incertitudine din pieţele financiare. SVB, o bancă relativ medie din SUA, s-a prăbuşit din cauza retragerilor semnificative de capital, pe fondul unei politici nesăbuite de investiţii în sectorul startup-urilor, unul extrem de volatil. Atunci când investitorii speculativi, stimulaţi de un zvon privind situaţia fragilă a băncii, şi-au retras masiv depozitele, banca a fost nevoită să vândă ce mai poate, chiar şi în pierdere, pentru a face faţă retragerilor. N-a reuşit şi a ajuns la faliment”, a declarat analistul fiscal.

Nu este exclus să mai vedem bănci picând

Analistul a declarat că nu este exclus ca, în perioada următoare, să vedem şi alte bănci şi fonduri de investiţii, asociate în special zonei crypto, că vor intra în dificultăţi financiare

„Ulterior, capitalurile speculative au mai provocat un faliment, cel al Signature Bank, o bancă cu un focus puternic pe zona de criptomonede. Şi acolo s-a dovedit faptul că bancherii nu au judecat corect echilibrarea balanţei – credite vs. depozite, astfel că prăbuşire a venit ca un castel de cărţi de joc.

Nu este exclus ca, în perioada următoare, să vedem şi alte bănci şi fonduri de investiţii, asociate în special zonei crypto, că vor intra în dificultăţi financiare pentru că, aşa cum spuneam încă de anul trecut, zona crypto va fi debuşeul ideal pentru eliminarea tensiunilor din pieţele financiare, umflate puternic de tipărirea de bani din pandemie”, a mai spus analistul.

Adrian Negrescu: Da, e mult gunoi sub preş

Adrian Negrescu este de părere că nu vom asisa curând la o criză financiară ca în 2009, însă următorii ani vor fi grei.

„Emoţia, deciziile de moment, stilul impulsiv şi incontrolabil în care functionează pieţele financiare în acest moment vor continua să genereze probleme însă nu mă aştept să asistăm la o criză similară cu cea din 2009.

Da, e mult gunoi sub preş, însă băncile sunt mai solide ca oricând, raportând profituri spectaculoase ca urmare a inflaţiei.Pe de altă parte, teoria economică spune că din inflaţie nu poţi ieşi decât prin recesiune. Astfel că, la un moment dat, cel mai probabil în 2025, după alegerile ce se vor ţine în multe ţări, să vedem o criză puternică, adica şomaj, închideri de firme şi creşteri spectaculoase de taxe, inclusiv în România”, a spus Adrian Negrescu. pentru ziare.com.

Situaţia băncilor din Europa

Acţiunile băncilor europene au înregistrat vineri dimineaţa cel mai mare declin din ultimele nouă luni, afectate de îngrijorările investitorilor cu privire la sectorul bancar american..

La bursa de la Paris, acţiunile Société Générale au pierdut 5,14%, acţiunile BNP Paribas au scăzut cu 4,33% iar titlurile Crédit Agricole au pierdut 3,35%. În alte părţi din Europa, acţiunile băncii britanice au înregistrat un declin de 5,04%, acţiunile băncii italiene Intesa Sanpaolo au scăzut cu 3,24% iar cele ale băncii elveţiene UBS au scăzut cu peste 4%.

Toate aceste scăderi au început joi seara pe Wall Street, cu o cădere de 6,20% pentru acţiunile Bank of America, una de 6,18% pentru Wells Fargo şi un declin de 4,10% pentru acţiunile Citigroup.