Reacția PSD, după anunțul lui Iohannis: „Ne așteaptă austeritatea!”

Reacția PSD, după anunțul lui Iohannis: „Ne așteaptă austeritatea!”

PSD nu are încredere în declarațiile președintelui Klaus Iohannis și spune că Guvernul PNL pregătește măsuri de austeritate pentru perioada următoare. Principalul partid de opoziție susține că economia este la pământ, iar actualii guvernanți nu au soluții pentru economie.

Într-o postare pe pagina de Facebook a PSD se arată că ieșirile președintelui din ultima vreme au avut scopul de a pregăti populația pentru  perioada de austeritate ce urmează. Potrivit materialului, Guvernul Orban nu are soluții și planuri menite să refacă economia.

„Economia este la pământ, dar președintele Iohannis spune că are nevoie doar de revigorare! Nu de soluții! Nu de măsuri! Nu de un plan concret. Acela e departe de a fi pus la punct de Iohannis și Guvernul său de incompetenți. Revigorare! Să vii după două luni de zile și să le spui românilor și mediului de afaceri că au nevoie de revigorare este insultător! Un milion de oameni nu mai au locuri de muncă, turismul, HORECA, industria și agricultura sunt pe butuci”, se arată în postarea PSD.

Conform sursei citate, antreprenorii și cetățenii români așteaptă ca președintele țării și echipa guvernamentală să le prezinte soluții, iar nu să-i îndemne la calm. În loc să facă acest lucru, susțin social-democrații, guvernul încă mai analizează, reflectează și gândește:

„Guvernul Orban, după 6 luni de guvernare încă analizează, reflectează, se gândește. Soluțiile pentru români și firme există, dar... lipsesc din planurile PNL! Până vor fi anunțate... încălzire ușoară și revigorare... Dacă nu, vor urma «măsuri suplimentare de austeritate»! Aceasta este «România normală» a unui președinte preocupat toată ziua de atacurile la adresa PSD și nu de buna guvernare a țării”, se arată în comunicatul postat pe pagina PSD.