Reacția PSD după ce ALDE a anunțat că NU SUSȚINE legea răspunderii magistraților

Reacția PSD după ce ALDE a anunțat că NU SUSȚINE legea răspunderii magistraților

Secretarul adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a reacționat la anunțul pe care l-au făcut membrii partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu potrivit căruia parlamentarii ALDE nu susțin forma actuală a Legii privind răspunderea magistraților, adoptată în Comisia specială parlamentară de modificare a Legilor Justiției.

„Nu este nicio ruptură în Coaliție. Și noi am fost surprinși de acest amendament. Foarte mulți parlamentari sunt nemulțumiți. Vom avea o discutie foarte serioasă. Vom produce câte schimbări vor fi necesare ca acest pachet de legi să fie votat. Mâine s-ar putea lua în considerare schimbarea unor membri din Comisia specială”, a spus Ștefănescu la Antena 3.

Deputatul ALDE, Steluța Cătăniciu, membru în Comisia specială privind legile justiției, condusă de Florin Iordache, a anunțat duminică, într-un comunicat de presă, că nu este de acord cu forma Legii răspunderii magistraților adoptată de forul legislativ.

„În calitatea mea de membru al Comisiei speciale pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei, mă dezic total de votul exprimat în şedinţa comisiei din data de 27 noiembrie 2017, cu privire la forma în care a fost adoptată reglementarea răspunderii magistraţilor: adică inoperantă. Nu am votat nici în cadrul respectivei şedinţe şi nu vom vota nici în plenul Camerei Deputaţilor, în situaţia în care răspunderea magistraţilor rămâne reglementată în forma în care a trecut de comisie”, a motivat Cătăniciu.

Ne puteți urmări și pe Google News

În ședința din 29 noiembrie, comisia specială parlamentară pentru modificarea legilor Justiţiei a decis păstrarea în forma actuală a articolului 94 din Legea privind Statutul judecătorilor şi procurorilor.

Articolul 94 din Legea 303 la Titlul IV privind răspunderea judecătorilor şi procurorilor prevede că: „Judecătorii şi procurorii răspund civil, disciplinar şi penal, în condiţiile legii”.

Astfel, membrii comisie au respins, un amendament la lege al senatorului PSD Şerban Nicolae, conform căruia articolul 94 se modifică şi va avea următorul cuprins: „Judecătorii şi procurorii răspund penal, civil, disciplinar şi patrimonial, în condiţiile legii. Dispoziţiile prezentei legi privind răspunderea judecătorilor şi procurorilor nu se aplică persoanelor care ocupă funcţii asimilate magistraţilor”.

Totodată, parlamentarii au adoptat un alt amendament al lui Şerban Nicolae, potrivit căruia alineatul 1 al articolului 95 al Legii 303 se modifică astfel: „Judecătorii şi procurorii pot fi percheziţionaţi, reţinuţi, arestaţi numai cu încuviinţarea Secţiei pentru judecători sau, după caz, a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii”.

Alineatul 2 al aceluiaşi articol a fost modificat în varianta PLx 418/2017 prin care se propune modificarea Legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor: „În caz de infracţiune flagrantă, judecătorii şi procurorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei potrivit legii, Secţia pentru judecători sau, după caz, Secţia pentru procurori fiind informată de îndată de organul care a dispus reţinerea sau percheziţia”.