Reacția ministrului Justiției la raportul Comisiei Europene
- Adam Popescu
- 12 februarie 2009, 15:10
În opinia Ministrului de Justiție, Cătălin Predoiu, raportul poate fi apreciat ca "obiectiv și echilibrat". "Acesta conține o serie de pași care, în viziunea experților, trebuie să fie aplicați până la vară", a mai precizat Predoiu.
Unul dintre elementele esențiale subliniate de raportul de astăzi al Comisiei Europene coincide cu obiectivul propus de ministerul Justiției pentru acest an, promovarea și sprijinirea implementării codurilor de către Parlament.
Importanța adoptării proiectelor celor patru coduri de procedură penală și civilă a fost susținută încă de la începutul acestui an. Pe 14 ianuarie 2009, Predoiu declara că întârzierea cu mai mult de șase luni a adoptării acestora va influența negativ Raportul de țară al Comisiei Europene din iunie.
În plus, Predoiu a menționat că se cere o reevaluare a strategiei de resurse umane, care trebuie reviziută în concordanță cu realitățile din sistem.
CITIȚI ȘI: "Cazurile de mare corupţie sunt blocate de Parlament"