Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR, consideră că, în cazul scandalului de la mânăstirea din Hunedoara, nu au fost respectate măsurile de siguranță impuse de lege.
„În legătură cu incidentul recent provocat în incinta unei mănăstiri din Hunedoara, am putut vedea cu toţii, într-o înregistrare difuzată astăzi, două persoane care descind la mănăstire cu telefoanele <<armate>> pentru a vâna posibile ilegalităţi ecleziastice pe vremea stării de alertă.
Persoane aprioric agresive care îşi înregistrau cu voluptate preludiul invadării unei biserici de mănăstire în care se rugau nişte oameni. Fiind vorba de o mănăstire, în ea trăieşte o comunitate asemenea unei familii care are o viaţă în comun şi care participă împreună la numeroasele slujbe care se fac acolo, cel mai adesea exclusiv pentru comunitatea respectivă.
Fireşte, actualmente, cu păstrarea regulii distanţării sanitare”, a precizat Bănescu.
Bănescu este de părere că cei doi bărbaţi care au încercat să filmeze în interiorul bisericii au accese patologice de furie şi ură.
Purtătorul de cuvânt al BOR crede că aceştia nu ar trebui să se considere agresaţi, în condiţiile în acre ei au fost cei care au provocat conflictul.
„Există şi ceremonii religioase care se pot desfăşura acum în biserici, în prezenţa unui număr limitat de persoane. Persoane care nu ar trebui agresate de indivizi cu accese patologice de furie şi ură.
Fie ele şi antiecleziastice. Înţelegem că, nedorind să participe la slujbă, ci doar să o tulbure, invitaţi din acest motiv în mod foarte insistent să părăsească mănăstirea, cei doi agresori au ales să meargă la spital pentru a se declara, tot ei, maltrataţi. Autorităţile vor comunica rezultatul revelator al anchetei”, precizează Vasile Bănescu.