Lucescu: "Hagi a iesit intarit, nu Becali!"

Lucescu: "Hagi a iesit intarit, nu Becali!"

Antrenorul de la Sahtior e de partea "Regelui" in scandalul de la Steaua.

In Ucraina, Mircea Lucescu, tehnicianul echipei de fotbal Sahtior Donetk, urmareste atent luptele interne de la Steaua, clubul care l-a refuzat in tinerete pe fostul jucator si antrenor al echipei nationale a Romaniei.

„Il Luce” a vorbit ieri pentru EVZ despre situatia exploziva din Ghencea, plasandu-se de partea lui Gica Hagi: „Dupa tot ce s-a intamplat acolo, Hagi a iesit intarit, nu Becali! Hagi va merge mai departe!”.

„Nu ma mai intorc niciodata in Liga I!”

„Nu ma mai intorc niciodata in campionatul Romaniei! Ce sa fac, sa ma lupt cu fostii mei jucatori?”, a mai spus Lucescu, pe care patronul stelist Gigi Becali ar fi vrut, intr-o perioada, sa-l aduca in Ghencea, daca n-ar fi un antrenor asa de scump.

„Lucescu costa trei milioane de euro”, s-a plans si un actionar de la Dinamo, cand a fost pus sa comenteze o eventuala revenire a lui Lucescu in „Groapa”.

Mircea Lucescu are situatia sub control la echipa Sahtior Donetk, in ciuda faptului ca vicecampioana Ucrainei s-a despartit inainte de startul sezonului de o droaie de fotbalisti importanti, in frunte cu atacantul roman Ciprian Marica.

„Minerii” sunt neinvinsi in campionatul intern (sase victorii si o remiza), iar pe plan extern au sanse mari de a patrunde in grupele Ligii Campionilor. Sahtior a pierdut la limita meciul-tur cu SV Salzburg, scor 0-1, iar miercuri este programata partida-revansa, la Donetk.

Nu are nevoie de scouteri pentru a recruta brazilieni

In campionat, Sahtior a trecut sambata, pe teren propriu, de Tavria Simferopol, scor 2-0 („dubla” semnata de italianul Cristiano Lucarelli). „Nu sunt multumit de jocul echipei. Au venit multi jucatori tineri, care au nevoie de timp pentru acomodare. Am cumparat si in acest an jucatori brazilieni. Sunt cei mai buni. Au talent pur. Nu trebuie sa ai scouteri pentru a-i remarca. Ii vad si eu, de la distanta, gratie transmisiilor prin satelit. Sunt campioni mondiali de la varste fragede. Trebuie doar sa ai rabdare cu ei si sa-i astepti sa creasca doi-trei ani, pentru a se maturiza. Dupa acesti trei ani, vor sa plece in alta parte! Asa sunt brazilienii astia!”, a caracterizat „Il Luce” situatia de la Sahtior, unde a ramas un singur roman: fundasul stanga Razvan Rat.

Neincrezator in sansele lui Protasov

In Ucraina, Dnepr, a treia forta a campionatului, a pornit ca din pusca. Lucescu nu crede insa ca formatia lui Oleg Protasov are dreptul sa emita pretentii la titlu: „Protasov se afla de trei ani la Dnepr si a construit bine echipa. Nu cred ca Dnepr va mentine ritmul pana la sfarsitul campionatului. Tot cu Dinamo Kiev ne vom bate pentru primul loc”.

„Ma uit la CFR Cluj, FC Vaslui si Unirea Urziceni si constat ca antrenorii tineri de la noi sunt si buni. Au adunat experienta in campionatul Romaniei. Se descurca si singuri, fara a avea nevoie de un director tehnic care sa stea cu ochii pe ei (n.r. - ideea „supervizorului” ii apartine lui Ioan Sdrobis). Tinerii antrenori de la noi au contacte externe, o deschidere foarte buna spre ce e nou in fotbal. Traseul lui Razvan Lucescu in fotbalul romanesc poate fi comparat cu al meu. Si eu am ales, la un moment dat, Divizia B. Apoi am plecat de la Corvinul. As mai fi stat la Hunedoara, dar m-a obligat partidul sa plec! N-are rost sa zic mai multe! M-am dus la echipa nationala, apoi am ajuns la Dinamo”, apreciaza Lucescu. 

Eurocalificate

„CFR n-are sanse”

Lucescu a cantarit sansele pe care le au cele patru formatii romanesti angrenate in Liga Campionilor (Dinamo si Steaua) si in Cupa UEFA (CFR Cluj si Otelul Galati).

„In mod normal, Steaua trebuie sa mearga mai departe. Dinamo n-are cel mai usor meci, dar nici cel mai greu. Cu Lazio nu este o partida foarte grea! Echipele din Italia se incalzesc mai greu. CFR Cluj nu mai are sanse de calificare, dar are obligatia sa incerce. Si Otelul trebuie sa scoata maximum de la meciul-retur cu Lokomotiv Sofia, pentru a se califica”, a prefatat Lucescu saptamana plina de partide internationale.

STEAUA

Mirel Radoi va juca fundas la marcaj

Gigi Becali, patronul echipei de fotbal Steaua, si-a pus cenusa-n cap aseara, recunoscand ca a gresit cand l-a atacat pe antrenorul Gica Hagi, dar a dat de inteles ca acesta ii va respecta „pohta”, urmand ca Mirel Radoi sa fie folosit numai fundas central. „Am gresit ca am tipat si am urlat la televizor.

Nici nu l-am sunat pe Hagi de rusine si imi pare rau ca am fost asa de violent. Azi am vorbit patru ore cu el si i-am spus: „Bai, Gica, am bagat 15 milioane de euro in echipa asta si vreau si eu un lucru: sa-l bagi pe Mirel fundas! In rest nu ma bag la echipa”. 

Niciodata nu am vrut sa-l demit pe Hagi. Am vrut sa separ imaginea lui Hagi de mare jucator de cea a antrenorului Hagi, tocmai pentru a-l proteja. Vreau ca Hagi sa creasca si sa devina mare antrenor. Radoi n-are nicio vina. El a zis ca joaca unde-l pune antrenorul, inclusiv in poarta. Nu am discutat cu Radoi, si cu nimeni altcineva, despre demiterea lui Hagi”, a spus aseara latifundiarul din Pipera.

Cu doua zile inainte de mansa secunda cu BATE Borisov, din turul trei preliminar al Ligii Campionilor (in Belarus, scorul a fost 2-2), care i-ar putea aduce pe „ros-albastri” pentru a doua oara consecutiv in faza grupelor, revenirea lui Mirel Radoi in linia de fund este aproape sigura, deoarece Dorin Goian acuza o accidentare.

Oferte pentru Dica

Dupa ce scandalul dintre patron si antrenor s-a stins, in Ghencea se vorbeste numai despre posibila plecare a vedetei Nicolae Dica. Impresara Ana Maria Prodan s-a incurcat in variante: prima oara a spus Benfica Lisabona, iar apoi Manchester City. Doar suma a coincis in discursul ei: cinci milioane de euro. Ieri a aparut cea mai surprinzatoare posibila destinatie a „decarului” stelist - CFR Cluj -, contra sumei de patru milioane  de euro!

Gigi Becali a vorbit ieri despre o eventuala plecare a celui mai important jucator de la echipa pe care o patroneaza. „Dica trebuie sa se gandeasca pentru moment numai la Steaua. Are multe meciuri importante de disputat. La iarna este posibil sa vorbim despre un transfer al lui Dica. Am o oferta de cinci milioane de euro, dar nu-l dau”, a declarat ieri latifundiarul din Pipera. (Octavian Cojocaru)

Ne puteți urmări și pe Google News