Gheorghe Mulţescu, noul antrenor al Petrolului, nu a digerat prea bine înfrangerea din meciul de debut pe banca tehnică a „lupilor”, contra Stelei, scor 2-3, şi l-a atacat pe predecesorul său, Răzvan Lucescu, iar replica fostului selecţioner al României nu a întârziat să apară.
„Jucătorii mei au carenţe fizice. S-au simţit abia în această seară fotbalişti. Atunci când ataci te simţi fotbalist, nu când stai în apărare. Am avut informaţii greşite despre unii dintre jucători", a declarat Mulţescu, la conferinţa de presă de la finalul jocului. Chiar dacă ulterior „Oaie” a încercat să salveze aparenţele, spunând că probleme de pregătire fizică sunt treaba preparatorului, nu a antrenorului, astăzi a venit răspunsul lui Răzvan Lucescu, care a punctat că nu poate să educe asemenea oameni : „Ceea ce un om spune, îl caracterizează. Mie îmi e foarte greu să mă cobor la nivelul unui asemenea om. Ar trebui să existe un anumit respect! Nu pot să educ eu asemenea persoane", a precizat fostul tehnician al „găzarilor”.