Răzvan Burleanu vorbește despre primele decizii luate la conducerea FRF

Președintele de la „Casa Fotbalului” a prezentat un scurt raport al activității sale.

Răzvan Burleanu a susținut, astăzi, o conferință de presă, în cadrul căreia a vorbit despre primele măsuri pe care le-a luat în calitate de președinte al FRF. Conducătorul de la „Casa Fotbalului” a promis că va asana sistemul, iar cine nu se încadrează în norme, va fi eliminat.

„Voi susţine o conferinţă de presă la fiecare 3 săptămâni. Veţi afla lucruri de pe noul site FRF, vom ţine legătura în permanenţă cu suporterii echipei naţionale. Nu voi intra telefonic, ci doar oficial. Mi s-a părut că suntem într-o telenovelă proastă. Cei cunoscuţi în teritoriu pentru intervenţii abuzive, cei cunoscuţi pentru cadouri, cine e sub nivelul FRF va pleca acasă. Bazele Federaţiei vor fi curate şi eficiente. Structura FRF va fi curăţată. Am iniţiat o colaborare pentru toate loturile de copii şi să vedem toate statisticile unui meci, cât au alergat, câte pase au reuşit. Nu mai putem lucra ochiometric dacă vrem un fotbal modern. Vom pune bazele unui departament de scouting pentru a urmări jucătorii din România şi din străinătate. Nu s-a întâmplat de puţine ori să aflăm de jucători români din presă", a spus Burleanu