Razie de amploare, pe litoral, pentru alcool și droguri la volan

Sute de șoferi au fost opriți, noaptea trecută, în trafic, pe litoral, într-o acțiune de amploare a polițiștilor pentru depistarea celor care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor. Cei prinși au rămas fără permis de conducere și au fost duși la spital pentru analize.

Primul care a picat în plasa polițiștilor de la Rutieră, care au organizat filtrul în Mamaia Nord, a fost un bucureștean, de 35 de ani, care nu consumase alcool însă fumase marijuana. Degeaba a susținut el că “chestia asta este un lucru foarte bun, benefic pentru toată lumea și este o singura plantă care n-a făcut rău nimănui”. A urmat o tânără de 25 de ani, din Constanța care, trasă pe dreapta, a fost rugată să sufle în drug-tester. Rezultatul a ieșit pozitiv la canabis. La fel s-a procedat și cu un gălățean de 31 de ani care fumase substanțe interzise. Și la Cernavodă a fost depistat un tânăr de 26 ani, drogat la volan.

 

Cu toții au rămas fără carnet de conducere pe perioadă nedeterminată până la finalizarea cercetărilor. Mașinile lor au fost percheziționate de către criminaliști. S-au căutat droguri, urme de droguri sau alte probe care să ajute anchetei în dosarul de trafic de stupefiante. Razia politiștilor a fost cu ghinion și pentru șoferii care au urcat băuți la volan. O șoferiță a fost dată de gol de etilotest. A recunoscut că băuse o bere. Politiștii i-au retinut permisul de conducere pentru 90 de zile și au amendat-o cu 1300 de lei. Un ieșean, care era băut, a fost urcat în mașina și dus la spital pentru analize amănunțite de sânge. Toată noaptea a plouat cu amenzi și permise ridicate. Raziile vor continua pe durata întregului sezon estival.