Tradiţia tăierii porcului în prejma sărbătorii Naşterii Domnului este una precreştină, care a rezistat până în zilele noastre în toate zonele României. Percepută mai degrabă ca un motiv de sărbătoare în familiile din zonele rurale, Ignatul a adus şi anul acesta câteva accidente violente, în care pare că „porcul” s-a cerut răzbunat
Medicul Tudor Ciuhodaru a anunţat ieri că doi bărbaţi au ajuns la Unitatea Primiri Urgenţe a spitalelor din Iaşi cu răni provocate de porcii care urmau să fie sacrificaţi. Primul, un bărbat de 47 de ani, a fost muşcat chiar de animalul care urma să fie tăiat. Mai grav a fost cazul unui tânăr de 33 de ani, care a ajuns la spital în şoc traumatic cu amputaţii de falange la degetele 2,3,4 de la mâna stângă şi „plagă muşcată faţă dorsală cu secţionarea tendoanelor extensoare”. Tânărul a fost operat ieri de medicii din Iaşi, fiind acum în afara oricărui pericol, dar Ciuhodaru atrage atenţia că astfel de cazuri sunt foarte grave.
Ţuica fiartă dăunează grav Ignatului
Nu au fost primele accidente de acest gen provocate de sacrificare porcului înaintea Crăciunului. În urmă cu două săptămâni, trei bărbaţi din localitatea vasluiană Viişoara s-au întâlnit dis-de-dimineaţă pentru a sacrifice un porc la gospodăria unuia dintre ei. Aşa cum se întâmplă în majoritatea gospodăriilor, cei trei bărbaţi au hotărât să alunge frigul din oase cu ţuică fiartă. După câteva „doze de încălzitor”, unul dintre ei a devenit curajos şi a hotărât să scoată singur porcul din coteţ. A încercat să îl scoată trăgândul de coadă, dar animalul a reacţionat şi l-a muşcat puternic. Bărbatul a tratat totul cu superficialitate, dar după orele prânzului a hotărât să cheme salvarea, după ce a văzut că sângerarea de la mână nu încetează. A fost operat imediat şi după două zile a fost externat, dar şi el a rămas fără trei degete.
În urmă cu un an, un bărbat de 59 de ani din judeţul Prahova a hotărât să îşi împuşte porcul. Bărbatul a luat această decizie din cauza faptului că era doar fiul său care să îl ajute la sacrificarea animalului şi a ajuns la concluzia ca le va fi imposibil să ducă operaţiunea la final în doi. Bărbatul a luat decizia să împuşte animalului cu arma de vânătoare, pe care o deţinea legal, dar din greşeală şi-a împuşcat fiul în picior. Acesta a ajuns la spital de urgenţă, iar tatăl său s-a ales cu dosar penal, autorizaţia pentru folosirea armei având-o doar pentru partide organizate legal, nu pentru a împuşca animale prin bătătură.
Sfaturile medicilor pentru Ignat
● Tratamentul în cazul acestor accidente este o urgență. Prezentați-vă cât mai rapid la spital după astfel de leziuni. ● Se recomandă serviciile specializate și cu experienţă în terapia plăgilor mușcate. ● Pentru hemostaza prvizorie (oprirea hemoragiei) e suficient adesea un pansament compresiv. ● Evitați tratamentele improvizate (precum frunza de varză sau aplicarea de mamaligă, ulei, cerneală) ce pot agrava leziunile, îngreunează prelucrarea plăgii și cresc riscul septic. ● Evitați asocierea alcoolului în operațiunile de Ignat.