Gabriela Firea a anunţat închiderea Arenei Naţionale pentru refacerea gazonului. Becali a reacționat și a spus că va discuta cu edilul, cât şi că echipa sa nu va mai juca la Voluntari.
"Nu ştiu ce se va întâmpla, o să vorbesc cu ea, pentru noi este foarte dificil, nu se poate, avem meciuri grele, cu CFR, Viitorul şi Gaz Metan, nici nu o să avem unde o să jucăm. La Voluntari (unde edil este soțul Gabrielei Firea) în niciun caz, acolo am pierdut multe meciuri, am pierdut puncte, ăla nu e stadion de noi, parcă e împotriva noastră. Habar nu am unde o să jucăm, o să încerc să vorbesc cu ea, nu se poate să-l închidă trei luni, pentru că gazonul poţi să-l schimbi într-o săptămână, de ce ai nevoie de 2-3 luni? O să vorbesc cu ea. Ce, ea ştie, se pricepe ea la gazon?. Nu am vorbit până acum pentru că nici nu vreau să o supăr, ea e o femeie, are atâtea pe cap, războaie cu Dragnea şi altele. Crezi că are timp de un gazon? E ea vinovată de gazon? Eu sunt într-o poziţie delicată acum, că dacă nu era fina mea, era altceva. Mie nici nu prea îi place să cer de la femei, chiar dacă e fina mea. Dacă era bărbat, era altceva..", a declarat Becali pentru News.ro.
Întrebat despre contractul de mentenanţă, Becali a răspuns: "Aşa este, ştiam de problema cu DNA, a făcut Tolontan plângere la DNA că vezi Doamne e conflict de interese, că e fina mea şi că trei mii nu ştiu cât, că mi-a făcut mie un favor. Nici nu ştiu, nişte mizerii. Că e prea puţin preţul cu care mi l-a închiriat. Pentru că a fost şi o treabă din asta, că eu d[deam banii la mentenanţă înainte şi o scoteam din chirie. Şi apoi au zis că nu ai voie s[ faci asta şi apoi ăştia cu mentenanţa nu au lucrat vreo trei săptămâni pe el de frică. Este un dosar deschis la DNA, i-au chemat pe cei cu mentenanţa şi normal că ar fi să ne cheme şi pe noi. Nu ştiu, pe mine, habar nu am, poate pe mine, că eu sunt ţapul ispăşitor, că vezi Doamne eu am mituit. Numai oameni nebuni în România asta, orice faci nu e bine. Anchete..Păi de ce faci, măi, Becali bine. Bă nebunilor, lăsaţi oamenii în pace să facă treabă".
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat, luni seara, într-o conferinţă de presă, închiderea Arenei Naţionale pentru două-trei luni, pentru refacerea gazonului.
”Cu Arena Naţională se întâmplă că noi aveam un contract care funcţiona foarte bine, un contract legal, un contract foarte bine fundamentat juridic, prin care unul dintre cluburile care închiria cel mai des Arena Naţională în vederea organizării de competiţii sportive, pe un contract de barter, achita contravaloarea mentenanţei gazonului. O gazetă de sport, care şi-a încheiat subiectele sportive, ne-a făcut plângere la DNA. DNA a început o investigaţie in rem, s-a suspendat acel contract. Deci am rămas fără contractul de mentenanţă a gazonului”, a precizat Firea.