Grecia și Turcia se ceartă deoarece  apele din Marea Egee și din estul Mediteranei sunt prețioase pentru strategia tuturor puterilor regionale și mondiale.

Turcia vrea revizuirea drepturilor de exploatare, iar împotriva ei s-a constituit însă o coaliție. Ciocnirea din estul Mediteranei dintre Grecia și Turcia este doar vârful aisbergului unei confruntări care are rădăcini adânci și implică multă lume, scrie insideover.

Mișcările turcilor, navele lui Recep Tayyip Erdogan  în Egee și Levant împreună cu aviația turciei, nu reprezintă doar imaginea unui lider în căutarea gloriei și cu scopuri hegemonice, ci o adevărată strategie pe termen lung, care riscă să dezlănțuie toate forțele implicate.

Disputa privind rezervele de gaz din estul Mediteranei durează deja de luni bune. Cea mai recentă escaladare a tensiunilor a alarmat Uniunea Europeană. Germania, care deține președinția semestrială a Consiliului European, încearcă să medieze conflictul: Nimeni nu vrea o soluție militară pentru acest conflict", a declarat ministrul german de Externe Heiko Maas, după discuții cu reprezentanții guvernelor turc și elen.

Asaltul flotei de la Ankara între Cipru, Creta, Rodos și Castelrosso nu este o confruntare exclusivă cu Atena. În spatele său, există ceva mai mult care poate afecta întreaga strategie mediteraneană și care implică diverși actori europeni și internaționali.

Apele din Marea Egee și din estul Mediteranei sunt prețioase pentru strategia tuturor puterilor regionale și mondiale care doresc să controleze ce se întâmplă (...) Și este clar că ceea ce decide Erdogan implică o schimbare de ritm pentru mulți și o accelerare a proceselor deja în curs. Începând cu o nouă dezvoltare a Alianței Atlantice și consecințele deteriorării acesteia.

Atât Grecia cât și Turcia sunt parteneri fundamentali ai NATO, care pentru Statele Unite nu pot în niciun fel să slăbească flancul sud-estic al Alianței.

Președintele Donald Trumpel a precizat deja că nu are intenția de a accepta o astfel de escaladare în aceste ape și a telefonat atât președintele grec, cât și cel turc.

În opinia editoaristului Lorenzo Vita, supraviețuirea NATO în acel cadran este un pilon al strategiei euro-mediteraneene americane, dar este mai presus de toate un mod de a opri atât China cât și Rusia, care văd de la poarta  de la est o cale de a intra în apele calde ale Mediteranei.

Turcia este tot mai izolată

În acest context, Turcia pare tot mai mult cu spatele la zid. Ankara are însă motive întemeiate să critice modul de împărțire a drepturilor marine. Și ar putea să conteste actualele reglementări la Tribunalul Internațional de la Haga.

În schimb, președintele Erdogan încearcă să-și impună pretențiile prin comportamente de mare putere militară și promite susținătorilor săi un fel de nou mare imperiu turc pe pământ și pe mare. Dar derapajele sale naționaliste nu fac decât ca rândurile să se strângă și mai mult împotriva sa pe plan internațional.

(...) Mai mult,  Turcia pentru Vladimir Putin este un partener util, dar și foarte greu de gestionat, în timp ce Grecia, deși are relații bune cu Kremlinul, își are rădăcinile în sistemul Atlantic.

Presa greacă relateazăde o creștere a prezenței navale a Kremlinului cu unele vehicule care operează în totală liniște.

Franța a făcut o alegere: Grecia. Mesajul publicat de Emmanuel Macron în limba greacă vine în sprijinul guvernului elen.  Odată cu acordul militar dintre Franța și Cipru, Macron și-a arătat mușchii spre Erdogan, devenind noul lider al unui posibil bloc de opoziție față de Turcia, care trece și prin Libia și Orientul Mijlociu.

Germania pe de altă parte, are un rol diferit. Angela Merkel l-a trimis pe Heiko Maas la Atena și Ankara pentru a încerca să medieze între Grecia și Turcia. O mișcare diplomatică importantă care amintește de mâna germană pe o zonă care a fost întotdeauna un pilon al strategiei de la Berlin.

Grecia, mai ales după marea criză financiară din 2008, s-a transformat într-un fel de protectorat german din punct de vedere economic și politic și este un terminal fundamental al coridorului balcanic pentru interesele germane.

Turcia, pe de altă parte, este un partener esențial pentru germani, nu numai din punct de vedere comercial, dar și din punct de vedere militar: Ankara este un cumpărător major de tancuri și nave din șantierele navale germane.

Dacă acest profil este combinat cu cel al prezenței puternice a naționalilor turci în Germania, cu Erdogan capabil să-i inflameze chiar și împotriva cancelarului însuși, aici putem înțelege de ce Berlinul este foarte dornic să preia direcția bătăliei. O problemă care clarifică de ce Italia nu a luat o poziție atât de clară cum a făcut-o Franța: a juca înaintea Germaniei și a Statelor Unite poate fi fundamentală.

Dificilul rol de mediator al UE

La întâlnirea cu omologul său german, ministrul turc de Externe Mevlut Cavusoglu a semnalat disponibilitatea Turciei de a accepta UE în rol de mediator. Dar Uniunea se află într-o dilemă: pe de o parte, Bruxellesul tratează Ankara cu mănuși de câțiva ani, de teamă că Turcia ar putea denunța unilateral acordul privind refugiații și le-ar putea permite acestora din nou să vină în număr mare spre Europa. Pe de altă parte, UE este obligată să-și protejeze proprii membri – Grecia și Cipru.