Primul ministru din Cehia este acuzat că a infestat ţara cu culturile de rapiță, o afacere foarte profitabilă care a invadat câmpurile.În condiţiile în care culturile de rapiţă acoperă 16% din terenul arabil din Cehia, această ţară ocupă primul loc în Uniunea Europeană după acest criteriu.
"Oamenii spun că miroase urât, că galbenul este o culoare urâtă. Însă nu putem da vina pe plantă. Problema este modul în care este utilizată. Prin cultivarea rapiţei distrugem apa, solul şi biodiversitatea", spune biologul Jakub Hruska, membru al Academiei din Cehia, potrivit Agerpres.
Premierul Andrej Babis, care conduce un guvern minoritar de centru-stânga, este perceput drept principalul beneficiat al acestei extinderi deoarece şi-a câştigat averea în calitate de proprietar al grupului Agrofert, ale cărei activităţi acoperă întregul ciclu de producţie şi procesare a rapiţei.
Societăţile din grupul Agrofert cultivă rapiţa, produc îngrăşăminte şi pesticide, vând tehnologie agricolă şi procesează rapiţa în ester metilic din uleiuri vegetale (FAME), un biocarburant care este adăugat ulterior în combustibili, în conformitate cu legislaţia din Cehia inspirată de o directivă europeană.
"Afacerile cu îngrăşăminte şi erbicide înfloresc iar Agrofert este prezent în calitate de jucător de top", susţine Hruska.
Al doilea cel mai bogat om din Cehia, Babis susţine că şi-a transferat acţiunile pe care le deţine la Agrofert către o societate de tip trust pentru a evita conflictul de interese între funcţia de prim ministru şi cea de magnat al afacerilor. Însă Uniunea Europeană şi-a exprimat recent unele îndoieli cu privire la rolul lui Babis şi a demarat o anchetă asupra rolului dublu pe care îl joacă acesta ca responsabil politic care distribuie subvenţii şi om de afaceri care beneficiază de pe urma subvenţiilor.
Rapiţa este utilizată pentru a produce ester metilic din uleiuri vegetale (FAME), sau biodiesel, precum şi în scopuri alimentare.
"Este o plantă de cultură care este puţin rezistentă la insecte, cee ce înseamnă că are nevoie de tratamente chimice puternice. Problema este că pesticidele rămân în sol iar ulterior sunt transportate de apa de ploaie în apele subterane sau râuri unde omoară microorganisme şi reduc biodiversitatea", spune analistul Petr Havel.
Însă pentru fermierii cehi ceea ce contează nu este poluarea ci rentabilitatea, iar în cazul rapiţei aceasta este aproape dublă comparativ cu grâul. "Există o piaţă bună pentru rapiţă, care beneficiază de facilităţi fiscale legate de producţia de biocarburant. Acesta este modelul de afaceri al Agrofert şi ei vor face tot ce pot pentru a-l proteja", spune Hruska.
Premierul Babis a intrat în vizorul opoziţiei în luna aprilie după ce Cabinetul de la Praga a decis să menţină subvenţiile pentru ester metilic din uleiuri vegetale (FAME) care este adăugat în motorină. Conform legislaţiei din Cehia motorina trebuie să conţină cel puţin 6% biocarburant FAME, care este produs în principal de firma PREOL, o divizie a Agrofert, şi care beneficiază de o reducere de la plata accizei.