Urmează imediat, în această cea de-a doua parte a discursului, demonizarea lui Robert: „Nu poate să stea să-mi cheltuie banii, să vină Poliția și să ajung eu la pușcărie pentru alte prostii. Viitorul nu este acolo unde îl caută el. Când intra în clasa a 8-a, el fugea de acasă. Noi am luat pază, 24 din 24 de ore, ca el sa poată lua Capacitatea. Noi umblam prin baruri ca să atenționăm patronii de bar, că el are treisprezece ani și că nu au voie să-i dea alcool” – a declarat vedeta, în aceeaşi emisiune a lui Dan Capatos de la Antena 1.

Concluzia? Brigitte Pastramă, mamă iubitoare şi grijulie cu viitorul lui Robert, nu-i dă banii care i se cuvin, de teamă ca acesta să nu-i prăpădească.

Versuri scrise către mama, în nopţile petrecute pe bancă, în parc

Robert Sfăt nu s-a arătat deloc impresionat de pledoaria mamei sale. Dimpotrivă. A spus că acasă a cunoscut din plin violenţa domestică. Dar aproape niciodată căldura unui cămin. Robert nu are o contra–replică „la lacrimă”, aşa cum are mama lui. Ci are o poezie, una extrem de dureroasă, pe care ne-a dat acordul să o dezvăluim aici în exclusivitate.

În nopţile lungi, când, alungat de acasă, era nevoit să doarmă pe câte o bancă din Herăstrău, a scris versuri adresate mamei sale. Unele mânioase, altele pline de tandreţe. Toate au însă un numitor comun: închid în ele o mare tristeţe. Tristeţea unui copil abandonat, care încă nu împlinise vârsta majoratului. Robert ne-a permis să publicăm o parte dintre ele. Chiar dacă pe alocuri sunt stângace, gândiţi-vă că sunt scrise de un băiat, de multe ori flămând, cuprins, pe banca din parc, de frigul dimineţii. Iată o parte din ele:

   „Dragă mamă, voiam doar să-ţi mulţumesc

        Fiindcă-n pântec m-ai ţinut şi fiindcă m-ai făcut să cresc” (…)

        Că-n jurul pământului, este drumul fumului,

        Iar cartea scandalului, este cartea şarpelui

        Şi-n jurul copacului, se vede cursul acului

        Vezi, cu ajutorul graiului, nu se deschide poarta Raiului!

        Tăcut, în mijlocul oceanului, caut pacea animalului. (…)

        Sper să înţelegi când spun, că nu-mi pare comun,

        Să-ţi arunci fiul în stradă, chiar nu pare planul bun

        Fiindcă îl supui la pradă, şi nu d-aia de porţi tu

        Ca-ntr-o geantă dacă vrei, poţi să porţi orice, oricum

        Sufletul sper să nu-ţi ardă, dacă nu e încă scrum.”

Versurile sunt mult mai multe. Am ales doar câteva dintre ele. Care spun tot ce a fost şi este în sufletul lui Robert. Şi care, pot fi o explicaţie pentru determinarea pe care o are acum de a-şi recupera tot ce i-a rămas moştenire de la tatăl său.

Apropo de grijă şi de bancă. Oare cât de iubitoare şi îngrijorată era mama Brigitte, când ea dormea în pat, în casă, iar fiul ei, pentru care vrea tot binele din lume, dormea pe bancă, în parc? Tot la fel de iubitoare şi îngrijorată, aşa cum este acum, când trebuie să-i dea banii care i se cuvin?

Mențiune: Suntem în posesia actelor de vânzare-cumpărare a imobilului și a procurei semnate de Robert Săft pentru mama sa, dar din cauza datelor personale înscrise, le nu publicăm.