Guvernul de la Buenos Aires caută medierea Naţiunilor Unite în disputa tot mai aprinsă cu Marea Britanie privind controlul Insulelor Falkland.
Argentina a depus o plângere la Naţiunile Unite în care denunţă ceea ce guvernul de la Buenos Aires numeşte "militarizarea" Atlanticului de Sud de către Marea Britanie. Administraţia argentiniană îşi anunţase încă de săptămâna trecută intenţia de a internaţionaliza disputa pe care o are cu executivul de la Londra privind controlul asupra Insulelor Falkland/Malvine. Demersul marchează o nouă etapă în diferendul cu monarhia britanică, redus până acum la schimburi de replici între cele două părţi.
Acuzaţiile Argentinei
"Avem informaţii că britanicii au trimis în Atlanticul de Sud un submarin care poate transporta arme nucleare", a declarat vineri, la New York, ministrul argentinian al Afacerilor Externe, Hector Timerman, după ce a depus oficial plângerea la ONU. În replică, ambasadorul britanic la Naţiunile Unite a calificat aceste acuzaţii drept "absurde", susţinând că Londra menţine doar un dispozitiv militar defensiv în regiune.
Presa britanică a scris însă recent despre intenţia guvernului conservator de a trimite în Insulele Falkland o navă de război ultramodernă ca parte a unei "misiuni de rutină", la scurt timp după detaşarea în arhipelag a prinţului moştenitor William, pilot în aviaţia militară. După înregistrarea plângerii, secretarul-general ONU, Ban Ki-moon, s-a declarat îngrijorat de escaladarea disputei dintre Argentina şi Marea Britanie.
Diferend continental
Diferendul dintre Argentina şi Marea Britanie pentru suveranitatea insulelor Falkland/ Malvine a dus în 1982 la un război care a durat 74 de zile, încheiat cu victoria trupelor britanice, arhipelagul rămânând sub controlul Londrei. Mai mulţi lideri sud-americani, printre care şi cel venezuelean, Hugo Chavez, au avertizat recent Marea Britanie că, în cazul unui nou conflict, Argentina nu va mai fi singură. Navele sub pavilionul Insulelor Falkland nu mai au acces, de o săptămână, în porturile din America Latină. CITIŢI ŞI:
- Hugo Chavez: Argentina nu va mai fi singură în cazul unui conflict armat cu Marea Britanie
- Prinţul William şi-a început misiunea în Insulele Falklands, spre iritarea Argentinei
- Marea Britanie trimite cea mai modernă navă de război în largul Insulelor Falklands pentru a tempera retorica Argentinei | VIDEO
- Argentina reacţionează la detaşarea prinţului William în Insulele Malvine: un act provocator