Procesul în cadrul căruia Gabriel Liiceanu îi solicită profesorului ieșean Liviu Antonesei despăgubiri în valoare de 100.000 de euro pentru calomnie a ajuns la un alt nivel.
„Am primit documentele privind apelul deschis de adversarii mei împotriva hotărîrii instanței de fond. Apelul este un text lung, alcătuit, la prima, dar și la a doua vedere din două părți, aproximativ egale ca dimensiune”, au fost primele cuvinte ale ieșeanului Liviu Antonesei.
Judecătorul, luat la ochi
„Prima parte este un fel de rechizitoriu aplicat hotărîrii instanței de fond și judecătorului care a formulat-o, cărora li se aplică și niște calificative, cel mai blînd fiind «afinități locale». Nu am o bogată experiență procesuală așa că nu știu cît de răspîndită este această practică”, a mai explicat Antonesei pe blogul personal. Ultimele lămuriri: „Partea a doua reia acuzațiile din chemarea în judecată de la procesul de fond. Nu am alte comentarii de făcut, mă păstrez pentru întîmpinarea pe care o vom depune la tribunal, în termenul legal de 15 zile de la primirea înștiințării”.