Ministerul Educației Naționale are în momentul de față o structura învechită, care nu este bazată pe principii moderne de management, spun specialiștii. Evenimentul zilei vă prezintă în exclusivitate o analiză a structurilor din Ministerul Educației, dar și soluțiile specialiștilor, de la reorganizare și până la desființare.
Atât la nivel central cât și în teritoriu structura Ministerului Educației este mult prea stufoasă, greoaie, și duce la o birocratizare excesivă a procesului de administrare a serviciului public de învățământ. Ministerul Educației are 22 de structuri care se află în subordinea sa, 3 unități aflate în coordonarea sa. În afară de acestea, de exemplu, mai există 10 direcții generale și 23 de direcții, 12 servicii, 4 birouri și 11 compartimente în structura centrală a ministerului, fiecare cu propria organizare, ceea ce face extrem de dificilă cooperarea între acestea. Cu excepția avizării reciproce a unor acte administrative sau metodologice, lipsesc mecanisme formale și oportunități clare de colaborare care să permită un proces de învățare reciprocă, de schimb de impresii și informații, de eficientizare a activității fiecărei direcții si a ministerului în ansmablu.
Concurența între direcții
„Ceea ce am observat este, de fapt, că există o concurență între direcții, ca și când fiecare trebuie să demonstreze că este mai bună și mai necesară decât o alta, și asta duce la lipsă de colaborare pe orizontală, între aceste direcții, între funcționarii din diverse birouri ale ministerului. Cineva spunea de curând în presă, că în școli se predă ca în anii 1940. Dacă îmi permiteți o formulare mai plastică, în minister mi se pare mai rău, e o atmosferă cvasi-tribală, în care cei mai mulți își apară propriile interese, propriile grupuri”, a precizat pentru EVZ, Radu Szekely (foto), expert educațional al Comisiei Europene și al Ministerului Educației.
Viața în Minister „Cred că este simptomatică lipsa de colaborare și de spirit de echipa, și cu asta aș începe schimbarea administrației. Nu cred că trebuie schimbați oamenii, nu toți, în orice caz, ci trebuie doar motivați să lucreze împreună, să învețe unul de la altul, să urmărească un scop comun. Sunt mulți oameni competenți în minister, care chiar vor și fac treaba, doar că lipsește cu desăvârșire spiritul colaborativ, nu se face nimic „împreună", ci pe direcții, pe cabinete, pe structuri. În realitatea de zi cu zi, comunicarea în structura ministerului este aproape exclusiv pe verticală, înspre și dinspre ministru sau secretarii de stat. Comunicarea și colaborarea pe orizontală, între direcții și structuri, este aproape inexistentă sau se produce doar atunci când este inițiată de direcția ierarhic superioară, de ministru sau de un secretar de stat. Ar fi necesară o regândire a organigramei nu neapărat din perspectiva reducerii numărului de angajați, ci din perpectiva eficientizării muncii acestora, dar mai ales din perspectiva dezvoltării organizaționale, care nu se poate face atât vreme cât nu există un schimb real, în timp real, de informații”, mai adaugă Radu Szekely.
O cultură organizațională bazată pe compartimentalizare Un exemplu concret este modul în care se face comunicarea între Direcția Generală Relații Internaționale și Afaceri Europene, pe de o parte, și Direcția Generală Management Strategic și Politici Publice, pe de alta, este foarte limitată, deși majoritatea studiilor sau documentelor de politici emise la nivel european sau international au relevanță imediată pentru politicile și strategiile naționale. „Nu am văzut în câteva luni la minister ședințe comune de informare sau analiză între cele două direcții. Nu cred că oamenii din cele două direcții nu vor sau nu pot să colaboreze, dar cultura organizațională e bazată pe compartimentalizare, pe efort minim și pe pasarea răspunderii, deci de aici ar trebui început”, spune expertul educațional.
Soluții care nu vor să fie luate în calcul
„Chiar dacă nu mulți îndrăznesc să o spună public, de teama unor consecințe mai mult sau mai puțin reale, este că există o dezbinare, o fugă la propriu de colaborare. Există câteva zeci de structuri aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Educației: 47 de inspectorate școlare, 42 de Case ale Corpului Didactic și tot atâtea Centre de Resurse și Asistență Educațională. Colaborarea între aceste paliere nu este încurajată în mod real, și nu există un schimb de experiențe și de informații decât ca formalitate. Ca să vă mai dau un exemplu, Institutul de Științele Educației (ISE), Centrul Național de Examinare și Evaluare și ARACIP au toate ca menire finală creșterea calității sistemului de învățământ. Ar trebui să se informeze reciproc permanent despre cum curriculumul și metodele de predare infulențează evaluarea. Cum evaluarea răspunde nevoilor reale ale copiilor și societății și corespunde modului de lucru la clasă, cum calitatea în asnamblu a învățământului poate fi îmbunătățită prin calibrări ale curriculumului, ce școli au nevoie de sprijin în vederea îmbunătățirii performanței astfel încât ISE să poată merge la fața locului pentru cercetări punctuale și să vină cu propuneri de intervenții, bazate pe date, care să fie aplicate prin ISJ-uri, CCD-uri sau CJRAE. Atâta timp cât un asemenea ciclu de colaborare nu există, rămânem la nivel de organizații separate, care fiecare își face treaba, dar nu avem un rezultat comun. Ministerul va ramâne o bunică obosită, depășită de o situație în care prea mulți copii nu vor să se joace împreună, se bat pentru atenție, și nu-i interesează prea mult ce se întâmplă cu ceilalți atâta timp cât e mâncare pe masă. Ori îi face să se „joace" împreună, ori poate ar trebui să-i înțarce pe unii”, conchide Radu Szekely, expert educațional.