Observ că scenariul pe care l-am lansat a prins. Mai multe televiziuni de știri au organizat ieri dezbateri mai consistente sau mai puțin consistente, care analizează posibilitatea ca Ludovic Orban să dea o lovitură de zile mari.
Și să trântească Guvernul Cîțu la moțiunea de cenzură. Pentru ca în acest fel să-și conserve poziția de lider PNL. La nevoie, pierzând chiar guvernarea. Dar primind garanția că va continua să fie staroste peste Camera Deputaților. Va trage Orban glonțul de argint? Cum va reacționa PSD?
În acest moment, poate pentru ultima dată, cărțile sunt în mâna lui Ludovic Orban. Acesta joacă și are șansa de a câștiga. Sau nu joacă, și în acest caz nu mai are nicio șansă. Dacă joacă, există, cum arătam, riscul ca PNL să piardă poziția de premier. Și, în al doilea rând, ca PNL să se rupă. Dacă, dimpotrivă, Ludovic Orban nu-și folosește glonțul de argint, atunci șansele sale de a mai câștiga președinția PNL sunt absolut nule. Viitorul lui Orban este pentru ultima dată în mâna lui. Îl va lăsa sau nu pe Klaus Iohannis cu ochii în soare?
Răspunsul la întrebarea de mai sus depinde în mare măsură de PSD. În definitiv, ce intenționează să facă PSD dacă moțiunea trece? Până în prezent, Marcel Ciolacu a jucat cartea non-combat. A stat în general în expectativă, așteptând cu răbdare ca PNL să se prăjească împreună cu aliații săi la guvernare. Și să gestioneze din ce în ce mai falimentar treburile statului. A invocat mereu imposibilitatea de a veni la guvernare, pe motiv că președintele Klaus Iohannis a refuzat cu obstinație, anunțând acest lucru, să le mai ofere încă o dată social-democraților poziția de premier. Dacă Florin Cîțu cade, ce garanție are PSD că va putea numi un premier?
Aparent, niciuna. Sau, la limită, PSD ar putea desemna cu succes un candidat de premier, în ipoteza în care merge la Cotroceni în fruntea unei noi majorități. Această nouă majoritate nu o poate face în mod netransparent. Ci doar pe față. Și numai împreună cu PNL, ce o mai rămâne din el, și UDMR. La nevoie, chiar și cu AUR. Dar o asemenea operațiune înseamnă sfidarea pe față din partea lui Marcel Ciolacu a factorului intern și factorului extern care, în acest moment cel puțin, se împotrivesc revenirii la puterea executivă a PSD. Și aici intervine întrebarea cheie. Cât de dependent este Marcel Ciolacu de statul subteran? Cât de mult se teme de reacția acestuia?
Este adevărat însă că Marcel Ciolacu nu e singur. PSD este un partid pe val, dar cu foamea în gât. Există zeci de mii de poziții în stat, pe care PSD le-a pierdut. Aceste poziții sunt generatoare de beneficii materiale. PSD nu mai poate sta în expectativă la infinit. Crește presiunea de jos în sus asupra lui Ciolacu. Și s-ar putea să nu mai aibă încotro. Și să riște. Dintr-o altă perspectivă, momentul ar fi bine ales. Sunt convins că tot presiunea este cea care l-a determinat să introducă moțiunea de cenzură. Explicându-le celor de care le este teamă că nu a avut încotro. Pe același model de reacție, ar putea să meargă mai departe.
Dar să vedem ce se întâmplă în caz contrar. În scenariul în care moțiunea de cenzură va fi votată, Guvernul Cîțu cade teoretic, dar nu poate fi pus nimic în loc, atâta timp cât PSD nu se aliază în mod transparent cu PNL. Sau cu ce mai rămâne din PNL. Ei bine, într-o asemenea ipoteză, Klaus Iohannis poate să facă ce-l taie capul. Poate trage de timp, organizând consultările în ultima clipă. Poate face în așa fel încât premierul pe care-l va desemna să nu poată fi instalat, nefiind omologat de Parlament, ipoteză în care Cîțu poate rămâne bine-merci la butoane.
În mod direct sau indirect, printr-un interimar. În așa fel încât el să-și poată exercita în continuare presiunea asupra activului PNL, mărindu-și șansele de a câștiga competiția internă din septembrie. Dacă nu sunt calculate toate mișcările pe tabla de șah politic, atunci PSD se alege cu buza umflată sub aspectul adjudecării puteri, singurul său beneficiu fiind de natură propagandistică, întrucât a introdus o moțiune de cenzură validată de Parlament.