Războiul bate la ușă? Decizia radicală luată de Statele Unite ale Americii
- Andrei Calin
- 10 iunie 2020, 23:00
Americanii vor trimite portavioane în Pacific, pentru a supraveghea o zonă tensionată.
Statele Unite ale Americii au probleme și pe plan extern, nu numai în plan intern, acolo unde administrația Donald Trump are de-a face cu proteste violente. Înalți oficiali ai SUA au anunțat, astăzi, că au decis să trimită portavioane în Oceanul Pacific, conform jurnaliștilor de la Wall Street Journal.
Și asta din cauza activității militare a Chinei. Mai multe avionae chineze au pătruns pentru scurt timp în Taiwan, a anunțat Minsitrul Apărării din această țară. De asemenea, oficialii din Japonia au raportat că un portavion chinez însoțit de alte nave militare au trecut prin apropierea unor insule nipone. Astfel că tensiunile s-au amplificat şi în Marea Chinei de Sud.
Americanii au trimis portavioanele USS Ronald Reagan şi USS Nimitz, ce sunt însoțite de grupuri navale. Scopul este de-a întări prezența armată a SUA, într-o zonă sensibilă, marcată de neînțelegeri teritoriale.
În ultima vreme, tensiunile dintre SUA și China au fost amplificate de pandemia de coronavirus care a izbucnit în orașul Wuhan. Partea americană a lansat mai multe acuzații legate de mușamalizarea dimensiunii problemei. Conform unui raport de informaţii de patru pagini elaborat de oficiali din cadrul Departamentului pentru Securitatea Internă din SUA, datat 1 mai, oficialii americani au ajuns la concluzia că mușamalizarea dimensiunilor necazurilor provocate de coronavirus au avut la bază dorința chinezilor de-a face stocuri de echipament și produse medicale.
„Beijingul a încercat să acopere aceste decizii „negând că sunt impuse restricţii privind exporturile, generând confuzie şi tergiversând furnizarea de date despre activităţile comerciale”, se arată în respectivul raport. Importurile Chinei de măşti medicale, halate şi mănuşi chirurgicale s-au intensificat semnificativ în acea perioadă.
„Există probe imense că de acolo a plecat”, a declarat secretarul american de stat, Mike Pompeo, pentru postul de televiziune ABC.
„Am lucrat la reducerea dependenței de lanțurile de aprovizionare din China în ultimii ani, dar acum am accelerat acest proces”, spunea în plină pandemie Keith Krach, subsecretar pentru creștere economică, energie și mediu.