Academicianul Eugen Simion, omul care a mobilizat o armată de cercetători pentru a realiza un proiect monumental, unic în istoria peisajului nostru cultural - Dicționarul General al Literaturii Române (DGLR) - , vorbește deschis despre luptele purtate, de-a lungul a 22 de ani, împotriva puturoșeniei, a lipsei de seriozitate, a răutății, a falsității și a defetismului unor intelectuali plătiți de români tocmai pentru a ne înlesni accesul la informație, la educație, la dezgheț cultural, la normalitate
Povestea Dicționarului General al Literaturii Române, filtrată prin mărturia tulburătoare a profesorului Eugen Simion, poate părea, pe alocuri, grotescă, dar, din păcate, adevărul acestui reputat critic literar reflectă atât de fidel cusururile societății noastre, fie ea și academică (în acest caz), încât îndoiala n-are loc de desfășurare.
Îi dăm cuvântul lui Eugen Simion, cu mențiunea că, în afara „limbuților agitați” și a „insultaților intelectual”, s-au găsit și oameni nobili, care au reușit să ducă la capăt o muncă titanică. „Ideea mea, atunci când am început această operă faraonică, era s-o facem repede și bine. Mizam pe numeroase forțe (cercetătorii din institutele filologice ale Academiei Române), unii dintre ei cu vechi state de servicii, cum se spune în limbaj birocratic, alții abia ieșiți de pe băncile universităților românești, dornici – bănuiam – să se afirme. Dar n-a fost așa cum voiam și cum credeam eu. Mulți dintre „bătrânii” cercetători s-au arătat, la început, sceptici (un dicționar general al literaturii române?, o nouă «casă a Poporului » în literatură?, un nou „Canal Dunărea–Marea Neagră” în cultura română?), apoi, pe măsură ce proiectul înainta, scepticismul lor a luat căi diferite: unii au înțeles noțiunea și utilitatea proiectului (și s-au apucat serios de treabă), alții au devenit mai sceptici și mai agresivi: cum, noi să facem dicționare, atât de jos am ajuns?, să renunțăm la creația critică, să facem operă de informare literară, doar atât? Doar atât valorăm noi? etc…”.
Câmp de bătaie, nu laborator de creație
Eugen Simion își trage sufletul, apoi reia: „Tinerii au fost și ei împărțiți în privința DGLRului. Unii au acceptat ideea și au intrat numaidecât în biblioteci, alții s-au alăturat scepticilor și șovăielnicilor, preluându-le complexele și inerția. Când, după câțiva ani, am venit în rândul lor și am preluat direct coordonarea proiectului, deja satanizat, am găsit un câmp de bătaie, nu un laborator de creație, sau, mă rog, nu un atelier de lucru cum mă așteptam. Asta vreau să spun: tabere în conflict, oratori, retori și limbuți agitați (mai ales limbuți în variantă dâmbovi țeană), îndușmăniți, vehemenți, iacobini dar – din fericire – am găsit și cercetători care nu se lăsaseră convinși de cei care consideră că a face un dicționar general al literaturii este o umilință de neacceptat, o insultă adusă prestigiului lor intelectual…”.
FOTO: Fotografi e rară: poetul Ion Barbu (Dan Barbilian) la vârsta copilăriei
Un academician jignit a leșinat! De două ori!
„Ce-a urmat nu mai spun. O psiho-dramă în decor oborean (balcanic): memorii adresate autorităților academice și politice (unul a ajuns la Președintele României), proteste în presă, injurii, amenințări directe și indirecte, acuzații de recrudescență a stalinismului, ceaușismului, nomenclaturismului, abuz împotriva democrației intelectuale etc. Fantezia cercetătorului român, care vrea să ia o leafă bună fără să facă nimic, este foarte bogată, trebuie să recunosc. Am fost, chiar, trimis la tribunal. În fine, n-au lipsit, zic, nici acțiunile în justiție. Am aflat cu această ocazie că directorul anterior al Institutului „G. Călinescu” – un distins membru al Academiei Române, Dan Grigorescu –, fiind agresat verbal de un cercetător recalcitrant, leșinase în două rânduri. Nu-i o ficțiune, este o cronică a agresivității și a imposturii rebele în lumea cercetării academice. Dacă judecăm lucrurile filosofic, putem încheia acest film de groază cu ideea că orice proiect nou în lumea cercetării fundamentale naște uneori monștri. Monștrii vanității și ai mediocrității”, crede Eugen Simion.
Zece ani de cercetări=cinci articole plagiate!
„Filmul de groază” continuă totuși, cu Eugen Simion în rol de narator: „N-o pot uita pe doamna aceea ajunsă la vârsta canonică (asta vrea să spună: o cercetătoare-funcționară care era în Institut de aproape patru decenii) și care, solicitându- i articolul de șapte pagini pentru dicționar (după o așteptare de cinci ani), mi-a trântit ușa în nas și, indignată, înjosită în onoarea ei intelectuală, s-a dus la „Războiul” cultural și m-a injuriat, pe mine și familia mea. Sau cum pot s-o uit pe altă doamnă, în prag de pensie, care, după zece ani de cercetări aprofundate, ne-a predat, cu chiu, cu vai, vreo cinci articole (care însumau cam 30 de pagini) și acelea plagiate fără rușine din cărțile altora? Îmi este și azi rușine de nerușinarea ei”.
Muncă, nu glumă: 40 de pagini în 40 de ani!
Ultima tușă: „Dar cea mai mare mirare (ca să nu zic indignare) mi-a provocat-o o veche cercetătoare care, câțiva ani de-a rândul, îndemnase pe tinerii din jurul ei să nu facă nimic, în ideea că DGLR este un proiect utopic, ca atâtea altele în cultura română. Ea însăși, venerabila cercetătoare, nu dăruise culturii române timp de 40 de ani, de când intrase în Institut, decât 40 de pagini… Când le-am citit, pentru a putea să le introducem în dicționar, mi-am dat seama că nu erau decât niște conspecte mediocre… Și câte alte întâmplări, accidente, mentalități, caractere. O veritabilă halima. Au și dicționarele, după cât îmi dau seama, destinele și poveștile lor. DGLR nu le-a epuizat încă…”.
„Un dicţionar general al literaturii este condamnat, prin natura lui, să fie imperfect”
Eugen Simion ne-a oferit și detalii „tehnice”: „Tipărim, acum, primele două volume din ediţia a II-a a Dicţionarului general al literaturii române. Prima ediţie, în şapte volume – cu aproximativ 6.000 de fişe –, a fost publicată între 2004 şi 2009. A urmat, în 2012, o ediţie în două volume, cu scriitorii fundamentali. Revenim, acum, cu DGLR-ul, în totalitatea lui şi chiar cu un număr sporit (cu câteva sute) de autori, concepte, publicaţii şi, bineînţeles, informaţii noi. Articolele vechi au fost, şi ele, actualizate, uneori, rescrise, iar în ceea ce priveşte bibliografia, datele au fost aduse până în 2012”.
Liber la obiecții și rectificări
Coordonatorul proiectului recunoaște, franc: „Au fost, se înţelege, corectate erorile pe care le-am putut semnala sau pe care ni le-au semnalat cei care au avut timp să citească atent articolele noastre. Nu putem pretinde că leam depistat pe toate, dar am făcut efortul să le aflăm şi aşa vom proceda şi în viitor. Alcătuirea unui dicţionar de asemenea proporţii şi cu asemenea ambiţii (...) nu este deloc, se ştie, o operaţie uşoară. Un dicţionar literar nu este niciodată perfect şi, luând în seamă experienţa prin care am trecut pregătind ediţia întâi, îmi vine să spun că un dicţionar general al literaturii este condamnat, prin natura lui, să fie imperfect. Aşa că orice obiecţie cinstită şi orice rectificare corect semnalată sunt, amândouă, bine primite”.
Despre sintagme păsărești și adjective sângeroase
„Două lucruri m-au surprins, citind articolele unor colaboratori: abundența de sintagme păsărești (preluate din studiile de teorie literară) sau formulele publicistice, pamfletare, numărul mare de adjective, unele laudative peste măsură, altele insultătoare, sângeroase... Le-am respins, ca nepotrivite, pe amândouă, ceea ce mi-a adus alt rând de proteste, denunţuri în presă, injurii… Ca să comunici că un autor este un simplu grafoman, nu trebuie să redactezi zece pagini de injurii”, consideră Eugen Simion, coordonatorul Dicționarului General al Literaturii Române.
De 22 de ani se lucrează la acest proiect!
Ideea realizării acestui dicționar s-a născut în 1995. „M-am gândit, atunci, că ne apropiem de secolulul XXI și nu avem, ca popor, un dicționar general al literaturii. Aceasta este a doua ediție, conține peste 500 de fișe noi, autoportrete ale scriitorilor, fotografii inedite... Anul acesta vor apărea următoarele două volume, dintr-un total de opt. 100 de cercetători au muncit la acest proiect, dar vă spun sincer că mai bine lucram cu douăzeci de oameni de calitate și foarte bine motivați financiar. A fost greu, foarte greu. Dicționarul a fost scos în colaborare cu Muzeul Național al Literaturii Române, iar cei de acolo merită felicitați”, consideră Eugen Simion.
Citiți mâine un interviu spumos cu Mihai Iovănel, critic literar și unul dintre intelectualii care a coordonat și revizuit Dicționarul General al Literaturii Române