Guvernul rus a decis ca salariile soldaților să fie majorate, la scurt timp de la rebeliunea mercenarilor Wagner. În acest timp, trupele ucrainene fac progese lente pe câmpul de luptă. Reprezentanții ONU și-au exprimat îngrijorarea față de exporturile de cereale ucrainene pe Marea Neagră.
Reprezentanții Organizației Națiunilor Unite (ONU) și-au exprimat îngrijorarea față de lipsa înregistrărilor de nave din Marea Neagră, în timp ce acordul pentru cereale se apropie de data de expirare. ONU a intervenit în medierea acordului, alături de Turcia. Nicio navă nouă nu a mai fost înregistrată de pe data de 26 iunie. De asemenea, reprezentații ONU au cerut celor implicați să se asigure că transporturile cu cereale continuă să plece. „Facem apel la părți să se angajeze să continue și să implementeze efectiv acordul fără alte întârzieri”, a declarat purtătorul de cuvânt al ONU, Farhan Haq.
În același timp, un decret guvernamental pentru creșterea salariilor soldaților din Rusia a fost adoptat. Veniturile militarilor vor fi majorate cu 10,5% începând cu data de 1 octombrie. Decretul îi vizează și pe angajații Gărzii Ruse, pe cei din Poliție și colonii penitenciare, pe angajați ai serviciul federal de pompieri, vamă și personalul de comandă al comunicațiilor de curierat federal. Decizia Guvernului rus vine la scurt timp de la rebeliunea mercenarilor Wagner conduși de Evgheni Prigojin.
Trupele ucrainene fac progrese lente în teritoriile ocupate de ruși
Trupele ucrainene fac progrese lente pe frontul de luptă. Generalul american Mark Milley a declarat că trupele ucrainene înaintează constant în zonele ocupate de ruși. Oficialul american a mai adăugat că autoritățile de la Kiev se așteptau ca armata să facă progerese mai mari. „Contraofensiva merge mai încet decât au prezis oamenii. Nu mă surprinde. Avansează în mod constant, deliberat, își croiește drum prin câmpuri minate foarte dificile”, a declarat Mark Milley în timpul unei conferințe de presă.
În același timp, adjuctul ministrul apărării din Ucraina, a declarat că soldații ucraineni au înaintat atât în zona de est a frontului, cât și la sud, unde au preluat inițiativa. „Dacă vorbim despre întreaga linie a frontului, atât la est, cât și la sud, am preluat inițiativa strategică și avansăm în toate direcțiile”, a spus Hanna Mailer la un post de televiziune din Ucraina.