După ce primarul Dominic Fritz a acuzat că „o bandă” a pătruns în mod ilegal în sediul Primăriei, prin forță fizică, Inspectoratul de Poliție al Județului Timiş a anunțat că a deschis dosar penal membrilor şi simpatizanților AUR.
Potrivit primarului Timişoarei, copul acestor bande a fost să creeze haos și panică în instituție și printre timișorenii care aveau treburi legitime de rezolvat la Primărie, a scris primarul Dominic Fritz pe social media. Totodată, edilul a cerut tragerea la răspundere a celor care au pătruns în sediul instituției.
George Simion îl contrazice pe Dominic Fritz
Liderul AUR a declarat că oamenii „nu au fost aduși cu autocarul și nu aveau legătură cu Noua Dreaptă, care aveau un protest la jumătate de oră după. Nu s-a comis niciun act de violență. Noi am intrat în Primăria Timișoarei fără să vină vreun polițist local sau altă autoritate să ne întrebe ceva”, a declarat George Simion.
IPJ Timiş a deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violarea sediului profesional
”Cu privire la incidentul care a avut loc în incinta Primăriei municipiului Timişoara, vă comunicăm ca poliţiştii timişoreni s-au sesizat din oficiu şi au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de violarea sediului profesional, în care se efectuează cercetări sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, pentra stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor”, se arată în comunicatul IPJ Timiş.
În înregistrarea de mai sus se vede că acel grup de oameni nu întâmpină nicio rezistență din partea gardienilor. La minutul 21:08, reprezentanții AUR trec de punctul în care persoanele fără certificat Covid ar trebui să se oprească.
Simpatizanții au strigat: ”Herr Fritz, nu uita, Timişoara nu-i a ta”
În imaginile postate pe pagina de Facebook a organizației Timişoara, se vede cum zeci de membrii şi simpatizanții AUR, în frunte cu George Simion, au intrat în sediul Primăriei Timişoara şi au scandat sloganuri precum: ”Herr Fritz, nu uita, Timişoara nu-i a ta”, ”Ruşine să vă fie” sau ”Să vină afară”.
George Simion, liderul AUR, se află prin țară cu o caravană în scopul de a se întâlni cu membri şi simpatizanţi ai partidului său în mai multe localități, în zilele următoare.