Mitropolia Basarabiei, care aparține de Biserica Ortodoxă Române, BOR, a condamnat în Joia Mare, într-un comunicat, atacurile „violente” ale unor „infractori” apropiați de Mitropolia Moldovei – subordonată Patriarhiei Ruse – împotriva Bisericii Adormirii Maicii Domnului din comuna Dereneu, care împreună cu preotul Florian Marin și enoriașii din comună s-au alăturat BOR.
După trecerea trecerea bisericii din Dereneu la BOR atât preotul cât și primarul din Dereneu au fost ameninațați cu moartea, scrie ild.net.
Iată comunicatul integral dat publicității de Mitropolia Basarabiei, pe 5 aprilie 2018:
Mitropolia Basarabiei cere repetat organelor competente ale Republicii Moldova să aplice legea, iar Mitropolitului Vladimir Cantarean să respecte drepturile creştinilor de a reveni la Mitropolia Basarabiei
Mitropolia Basarabiei urmăreşte cu sporită îngrijorare situaţia creată în jurul parohiei „Adormirea Maicii Domnului” de la Dereneu, raionul Călărași.
Din cauza inactivităţii și complicității organelor de poliţie timp de aproape o lună, sunt încălcate în mod grosolan drepturile majorităţii covârșitoare a creştinilor din parohie de a se rugă în propriul lor locaş se cult.
Creștinii binecuvântați din Dereneu sunt nevoiţi să suporte, împreună cu preotul lor canonic paroh Florin Marin, teroarea unui grup mic, dar agresiv de persoane, care prin comportamentul lor provocator lasă să se înţeleagă că protecţia de care beneficiază le permite să facă orice doresc ei.
Mitropolia Basarabiei aminteşte că în ziua de 5 martie 2018, biserica din Dereneu, aflată sub oblăduirea canonică a Mitropoliei Basarabiei a făcut obiectul unui atac violent din partea unui mic grup de persoane agresive din satul Dereneu, fiind coordonate de preotul Vadim Corostinschi, secretar al Eparhiei de Ungheni şi Nisporeni (Patriarhia Rusă).
Fărdelegea comisă de respectivul slujitor al Patriarhiei Ruse de la Moscova, împreună cu adepții săi agresivi, în perioada Postului Mare, nu ar fi fost posibilă fără știrea și acordul superiorilor săi, mitropolitul Vladimir Cantarean şi episcopul Petru Musteaţă, ambii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Ruse.
Regretăm profund că ierarhii din subordinea Patriarhiei Ruse de la Moscova au pus acapararea unei biserici, contrar voinţei credincioşilor şi contrar legilor Republicii Moldova, mai presus decât respectarea rânduielilor Sfântului şi Marelui Post al Sfintelor Paşti, când creştinii ortodocşi se roagă mai mult, postesc mai mult şi se împacă cu cei cu care s-au certat.
Cele 7 persoane agresive au pătruns prin efracţie (spargerea uşilor bisericii şi schimbarea lacătelor) în sfântul locaş, în care s-au baricadat, transformând biserica în hotel, unde dormeau, mâncau şi beau vin (iar în faţa bisericii şi fumau), iar lângă absida altarului, în exterior, făcându-şi şi necesităţile fiziologice, profanând astfel sfinţenia locului şi împiedicând sutele de enoriaşi ai parohiei să intre în propriul locaş de cult.
În mod inexplicabil reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, prezenţi în număr mare la faţa locului, au manifestat atitudini şi comportament părtinitor, susţinând şi protejând făţiş grupul de infractori care au acaparat biserica parohială, transformând-o în spaţiu de locuit.
Mitropolia Basarabiei consideră că acţiunile de samavolnicie ale grupului agresiv din Dereneu au fost şi sunt posibile în continuare datorită atitudinii părtinitoare şi comportamentului complice al organelor de poliţie şi al celor de drept din Republica Moldova.
În susţinerea celor expuse mai sus vine şi faptul că organele de drept ale Republicii Moldova până în prezent n-au intentat nicio cauză penală pe numele făptaşilor, ci doar una contravenţională pe numele lui Constantin Stratan. Alte 6 persoane care, încălcând legea, au acaparat sfântul locaş au fost lăsate să comită fărădelegi în continuare. Toate demersurile oficiale făcute de preotul paroh Florin Marin, de comunitatea religioasă, dar şi de primăria Dereneu au fost lăsate deliberat fără niciun răspuns. Organele procuraturii au lăsat fără atenţie, în mod cu totul de neînțeles, şi plângerea scrisă privind ameninţarea cu moartea a primarului comunei Dereneu, doamna Elena Oaserele.
Nici după ziua de 18 martie 2018, când Adunarea satului Dereneu, a decis în unanimitate rămânerea în cadrul Mitropoliei Basarabiei, iar ca preot slujitor să fie părintele Florin Marin, arătând prin aceasta voinţa întregului sat, poliţia nu a făcut nimic pentru ca drepturile legale a majorităţii populaţiei să fie respectate.
Cele expuse mai sus sunt întărite şi de ultimele acţiuni ale organelor de poliţie de la Călăraşi. În ziua de 27 martie 2018, comisarul poliţiei din Călăraşi, Gheorghe Stratan a sigilat uşile bisericii din Dereneu, creştinii văzând în acest gest primul pas spre restabilirea dreptăţii.
În ziua de duminică, 1 aprilie 2018, părintele Florin Marin a oficiat Sfânta Liturghie în curtea bisericii, fiind prezenţi la sfânta slujbă peste o sută de oameni, arătând prin aceasta că respectă recomandările poliţiei de a nu intra în sfântul locaş.
Inexplicabil, în ziua de 3 aprilie 2018, acelaşi comisar de Călăraşi, Gheorghe Stratan, scoate sigiliul poliției de pe ușa bisericii satului Dereneu, și, cu toate că rămânea aplicat în continuare sigiliul primăriei, grupul de infractori acaparează din nou sfântul locaş, transformându-l iarăși în hotel. Coordonarea acţiunilor poliţiei din Călăraşi cu cele ale grupului agresiv este evidentă.
Despre fărădelegile şi abuzurile comise de clericii şi credincioşii Patriarhiei Ruse de la Moscova, Mitropolia Basarabiei a sesizat oficial Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, Inspectoratul General al Poliţiei, Procuratura Generală a Republicii Moldova, Ambasada României în Republica Moldova, Ambasada Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova, Misiunea OSCE în Republica Moldova şi Ambasada Suediei în Republica Moldova, cu rugămintea de a monitoriza îndeaproape acest caz de încălcare flagrantă a legislaţiei în vigoare şi de violare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Mitropolia Basarabiei condamnă oficial şi ferm atitudinea părtinitoare, de complicitate fățișă exprimată prin susţinerea şi protecţia acordată grupului de infractori da la Dereneu de către Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi organele Procuraturii, fapt care a încurajat şi încurajează fărădelegile din localitate.
Mitropolia Basarabiei cere repetat şi insistent organelor competente ale Republicii Moldova:
1. Să aplice legea şi să acţioneze respectând drepturile tuturor cetăţenilor statului Republica Moldova;
2. Să asigure un tratament fără discriminare faţă de toate cultele religioase din Republica Moldova;
3. Să nu acorde facilități şi favoruri cultului religios – Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove (Patriarhia Moscovei) în detrimentul altor culte religioase (a se vedea acțiunile din 18 martie 2018 şi 3 aprilie 2018);
4. Să asigure securitatea enoriașilor și adepților Mitropoliei Basarabiei care sunt prigoniți, intimidați şi ameninţaţi de către adepții agresivi și violenți ai Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove (Patriarhia Moscovei).
Mitropolia Basarabiei solicită intervenția Ministerului Afacerilor Interne și a subdiviziunilor sale, precum și a Ministerului Justiției, pentru a asigura respectarea drepturilor prevăzute de art. 9 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului, de a repune în Parohia ”Adormirea Maicii Domnului” în posesia legală a clădirii bisericii parohiale.
Aflându-ne în Săptămâna Mare, Mitropolia Basarabiei face apel personal către Mitropolitul Vladimir Cantarean să se implice și să nu admită ca în Slăvita Noapte a Învierii să fie limitate drepturile enoriașilor și adepților Mitropoliei Basarabiei să beneficieze de posibilitatea de intra în sfântul locaş spre închinare la sfintele moaşte şi alte obiecte sfinte aflate în biserică şi adunate, în timp, de părintele Florin Marin.
Mitropolia Basarabiei consideră comportamentul agresiv al reprezentanților Episcopiei de Ungheni și Nisporeni (Patriarhia Rusă de la Moscova) de a segrega enoriașii drept o atitudine neconformă cu învăţătura creştină.
Mitropolia Basarabiei reiterează că în momentul de față și la începutul atacului bisericii unicul posesor legal, potrivit extraselor din registrul bunurilor imobile este exclusiv parohia cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” sub conducerea preotului canonic paroh Marin Florin. Mai mult ca atât, potrivit Adunării generale a satului Dereneu organizată în data de 18.03.2018, majoritatea covârşitoare a locuitorilor satului au optat pentru rămânerea parohiei în subordinea canonică a Mitropoliei Basarabiei.
Mitropolia Basarabiei constată că momentan nu există niciun act judecătoresc prin care s-ar fi dispus ca clădirea bisericii să fi fost transmisă noii comunități create în data de 11 martie 2018 de către un grup de oameni susținuți de către Episcopia de Ungheni și Nisporeni (Patriarhia Rusă de la Moscova). De altfel, nici în ziua de 5 martie 2018, când sfântul locaş din Dereneu a fost acaparat samavolnic de un grup de persoane, care se declară supuși ai Patriarhiei Moscovei, nu exista nicio entitate religioasă care ar fi fost în drept să dispună de bun.
Mitropolia Basarabiei îi asigură pe enoriașii adepți ai Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove (Patriarhia Rusă de la Moscova) că vor avea parte de un tratament părintesc şi frăţesc din partea clerului Mitropoliei Basarabiei și că nu li se va pune niciun impediment de a participa la oficierea ritualurilor religioase în cadrul Bisericii din satul Dereneu în cazul restituirii clădirii bisericii posesorilor legali ai clădirii.
Mitropolia Basarabiei solicită repetat intervenția Ministerului Justiției pentru a avertiza comportamentul agresiv, îndemnurile la ură inter-religioasă şi inter-ortodoxă a reprezentanților Episcopiei de Ungheni și Nisporeni (Patriarhia Rusă de la Moscova), care au formulat acuzaţii denigratoare la adresa Mitropoliei Basarabiei şi a operat cu date false.
Mitropolia Basarabiei regretă implicarea factorilor politici în soluționarea problemei apărute și anume bănuiala că scoaterea sigiliului de către poliție în data de 3.04.2018 ar fi o consecință a promisiunii Președinției Republicii Moldova de a repune în drepturi Episcopia de Ungheni și Nisporeni (Patriarhia Rusă de la Moscova) în cazul Dereneu.
Mitropolia Basarabiei solicită Delegației Uniunii Europene, Ambasadei SUA, Ambasadei României, ca și parteneri de dezvoltare ai autorităților, să monitorizeze mai îndeaproape această situație, în mod deosebit comportamentul agresiv al reprezentanților Episcopiei de Ungheni și Nisporeni (Patriarhia Rusă de la Moscova), şi lipsa de reacție promptă și adecvată din partea autorităților competente.