Război IT. Microsoft blochează cel mai mare botnet rusesc! A infectat milioane de PC-uri
- Laurențiu Teodorescu
- 14 martie 2020, 12:00
America și Rusia duc la un nou nivel războiul personal.
Supremația în domeniul ciberneticii se câștigă în bătălii grele. Ultima dintre ele i-a adus victoria companiei americane Microsoft, a miliardarului Bill Gates.
Microsoft a blocat cel mai mare botnet rusesc, care a infectat mai mult de nouă milioane de computere cu un soft virusat. Botnetul Necurs era printre liderii rețelelor la nivel global și ataca în principal piața comerțului online, cu țintă predilectă magazinele farmaceutice.
Necurs, cel mai longeviv botnet din lume, interconecta milioane de calculatoare, iar hackerii din spatele rețelei s-au folosit de un program malware pentru a câștiga bani printr-o schemă de phishing. Violoarea datelor private ale proprietarilor a fost o altă îngrijorare pentru partea americană.
Pentru a putea anihila botnetul rusesc, Microsost a colaborat cu firma de securitate cibernetică BitSight, plus alți parteneri din 35 de țări, scrie Daily Mail.
Potrivit lui Tom Burt, vicepreședinte al Diviziei de Securitate și Încredere de la Microsoft, botnetul are legătură cu celebra schemă din GameOver Zeus, din 2014, un atac cibernetic de amploare în care s-au furat mai mult de 100 de miliioane de dolari din conturile unor utilizatori.
După ultimul atac al botnetului rusesc, Curtea Supremă a SUA a emis un ordin care permitea Microsoft să ia măsuri împotriva grupului Necurs. Operațiunea „Take Down” a demarat prin identificarea unui algoritm utilizat de rețeaua rusească pentru generarea automată de noi domenii web pentru. Microsoft a creat o listă cu peste șase milioane de domenii, apoi a împărțit lista cu furnizorii de servicii de Internet din întreaga lume pentru a bloca încercările de înregistrare a domeniului și a distruge capacitatea de a ataca a rețelei Necurs.