Război în Israel, ziua 60. Nivelul de alertă de călătorie, ridicat. Explozie la un spital din Gaza

Război în Israel, ziua 60. Nivelul de alertă de călătorie, ridicat. Explozie la un spital din Gaza

Israelul a ridicat nivelul de alertă de călătorie pentru multe state. Președintele Turciei susține că premierul israelian este un criminal de război.

Război în Israel, ziua 60. Autoritățile israeliene au luat decizia de a ridica nivelul de alertă de călătorie. Măsura vizează mai multe state ale lumii. Printre acestea se numără Germania Franța, Marea Britanie și Rusia.

Război în Israel, ziua 60. Statele vizate de nivelul de alertă ridicat

Israelul a ridicat nivelul de alertă pentru mai multe state din Europa Occidentală. Sunt incluse țări precum Marea Britanie, Franţa şi Germania. Totodată, nivelul de alertă a fost ridicat de Israel și pe pentru America de Sud, inclusiv pentru Brazilia și Argentina. De asemenea, Australia şi Rusia sunt vizate de această măsură.

Război în Israel, ziua 60. Nivelul de alertă a fost ridicat la 3 pentru  Africa de Sud şi Eritreea. Forțele israeliene  recomandă „reconsiderarea călătoriilor neesenţiale în aceste ţări".

Bombardamente în sudul enclavei

Forțele de apărare israeliene s-au concentrat în ultimele ore pe zona de sud a Gazei. Au fost vizate în mod  special Khan Younis şi Rafah. În urma bombardamentelor, numărul răniților este în continuă creștere.

Pe de altă parte, sistemul medical din enclavă ajuns în pragul colapsului. Până în prezent, datele oficiale arată că peste 15.200 de palestinieni au fost uciși. Din totalul victimelor, 6.150 au fost copii.

Război în Israel, ziua 60. Nivelul de alertă de călătorie, ridicat. Explozie la un spital din Gaza

Soldați israelieni. Sursa foto: IDF

Război în Israel, ziua 60. Erdogan l-a numit pe Netanyahu „criminal de război ”

Recep Tayyip Erdogan susține că premierul israelian Benjamin Netanyahu va fi judecat pentru crimele de război. Mai mult, Președintele Turciei a comparat cazul premierului israelian cu cel al lui Slobodan Miloșevici.

„În afara faptului că este un criminal de război, Netanyahu - care chiar acum este măcelarul Gazei, va fi judecat ca măcelar al Gazei la fel cum a fost judecat Miloşevici.”, a spus Erdogan.

În ultimele ore a avut loc o explozie în apropierea de spitalul Kamal Adwan, situat în nordul Gazei. În urma acestui atac au fost ucise 10 persoane.

"La fiecare cinci minute are loc fie o lovitură aeriană, fie un bombardament de artilerie în jurul spitalului și dincolo de acesta", a spus șeful secției de pediatrie din cadrul spitalului. Hamas dă vina pe Israel pentru atacul asupra unității medicale.

Deputatul PNL Alexandru Muraru a făcut o vizită în Israel. Acesta a mers în zonele atacate de Hamas la începutul războiului.

"Am văzut locurile crimelor inimaginabile ale Hamas împotriva cetățenilor israelieni. Hamas trebuie eliminat total, iar justiția din Israel și cea internațională trebuie să găsească toți criminalii și civilii neafiliați care au participat la ucideri, răpiri, violuri, incendieri și torturi", a afirmat deputatul.

Muraru s-a întâlnit și cu familia tinerei cu cetățenie română, Inbar Haiman. Aceasta a fost răpită de Hamas.