Război în Ucraina, ziua 239. Ucraina va începe să restricționeze furnizarea de energie electrică pe tot teritoriul ţării, a anunţat Kirilo Timoşenko, după ce Rusia a lovit mai multe centrale electrice. 40% din infrastructura energetică a Ucrainei este grav deteriorată şi vor fi posibile întreruperi ale furnizării energiei electrice anunțate pe întreg teritoriul țării.
Război în Ucraina, ziua 239. Aşadar, de joi, 20 octombrie, vor fi introduse restricții de furnizare a energiei electrice pe întreg teritoriul Ucrainei. „Astăzi, inamicul a distrus din nou instalațiile de generare a energiei electrice. Mâine, începând cu ora 7:00 până la ora 23:00, este necesar să se reducă la minimum utilizarea energiei electrice.
Acest lucru este valabil pentru rezidenții din toate regiunile țării. Dacă nu o faceți, ar trebui să vă pregătiți pentru pene de curent temporare. De asemenea, începând de mâine, utilizarea iluminatului stradal în orașe va fi limitată”, se arată în mesajul postat de Kirilo Timoşenko, adjunctul șefului cancelariei lui Zelenski.
Premiu pentru libertatea de gândire „poporului curajos al Ucrainei”
Eurodeputații au acordat Premiul Saharov 2022 pentru libertatea de gândire „poporului curajos al Ucrainei”, reprezentat de președintele ucrainean, de liderii aleși și de societatea civilă, anunță Parlamentul European.
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a anunțat laureatul din acest an miercuri după-amiază la Strasbourg, în urma deciziei Conferinței președinților Parlamentului (formată din președinte și liderii grupurilor politice).
Se iau toate măsurile ca Joe Biden să evite întâlnirea directă cu Vladimir Putin
Casa Albă ia „toate măsurile posibile” pentru a se evita o întâlnire directă între președintele Joe Biden și omologul său rus, Vladimir Putin, la summitul G20 din Indonezia de luna viitoare, potrivit surselor The Guardian. Oficialii americani iau, de asemenea, măsuri pentru a evita chiar și o întâlnire pe hol sau la o întâlnire foto de grup.
Președintele Biden a declarat săptămâna trecută pentru CNN că nu are de gând să se întâlnească cu liderul rus în Bali, dar ar face o excepție dacă Vladimir Putin ar fi deschis să discute despre eliberarea starului american de baschet Brittney Griner.
Ce-i transmite Zelenski lui Recep Tayyp Erdogan
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că a vorbit cu președintele turc, Recep Tayyp Erdogan, și i-a mulțumit pentru sprijinul „neclintit” al Turciei pentru integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei.
Președintele Turciei a anunțat că a acceptat popunerea omologului său rus de a forma un hub de gaze. Recep Tayyp Erdogan a spus în fața parlamentarilor partidului său că țările europene pot obține gaz rusesc din acest hub care va fi construit pe teritoriul Turciei.
Declarația președintelui Vladimir Putin privind legea marțială în cele patru provincii ale Ucrainei controlate de Moscova „nu schimbă nimic” pentru Ucraina, a declarat consilierul prezidențial ucrainean, Mihailo Podoliak, care a descris anunțul legii marțiale drept „pseudo-legalizarea jefuirii teritoriului ucrainean”.
Marea Britanie îl avertizează pe Putin cu privire la „consecințele grave”
Președintele Vladimir Putin se va confrunta cu „consecințe grave” dacă va folosi arme nucleare în războiul din Ucraina, a anunțat Downing Street. Secretarul britanic al apărării, Ben Wallace, a mers la Washington pentru discuții cu omologul său american, pe fondul informațiilor că liderul rus ar putea detona un focos nuclear deasupra Mării Negre, informează The Guardian.
Kevin Rothrock, editor la publicația independentă de știri Meduza, explică ce presupune, printre altele, legea marțială: restricții de călătorie și de ședere, cenzură militară, confiscări de arme și droguri, interzicerea grevelor la locul de muncă, muncă forțată.
Max Seddon, de la Financial Times, scrie că anunțul lui Putin este un răspuns clar la recentele eșecuri militare ale Rusiei ca urmare a progreselor contraofensivei Ucrainei.
Rușii au bombardat aproape opt ore orașul Orehov din regiunea Zaporojie iar 8 persoane au fost rănite. Potrivit șefului administrației militare a regiunii, Aleksandr Staruh, au fost avariate case particulare, o instituție de învățământ, iar orașul a rămas fără apă și electricitate, mai informează The Guardian.