RĂZBOIUL SUPERPUTERILOR atinge APOGEUL. VICTIMELE colaterale sunt NUMEROASE. Nu există cale de ÎNTOARCERE
- Iulia Moise
- 8 august 2018, 07:38
Începând cu 23 august, SUA vor aplica taxe vamale de 25% pe un total de 50 de miliarde de produse chinezeşti, a anunţat marţi reprezentantul american pentru comerţ.
Washingtonul aplică deja taxe vamale în acest cuantum de la 6 iulie pe importuri din China, în valoare de 34 de miliarde de dolari. De la 23 august vor fi vizate alte produse importate din China în valoare de 16 miliarde de dolari.
Într-un comunicat de presă, ministerul a precizat că aproximativ 279 de produse sunt vizate, afirmând că răspunde astfel „practicilor comerciale neloiale ale Chinei, precum transferurile forţate de tehnologie şi de drepturi de proprietate intelectuală”, scrie AFP, informează Agerpres
Administraţia Trump acuză Beijingul că „privează companiile americane de capacitatea de a-şi exploata licenţele”, susţine Ministerul. Aceasta denunţă şi „intruziunile cibernetice în reţelele de computere comerciale americane pentru a obţine un acces neautorizat la informaţii comerciale importante”.
Anunţul privind o tranşă suplimentară de produse taxate cu 25% nu reprezintă o surpriză. Din iunie, Casa Albă s-a angajat la aceste măsuri punitive împotriva Chinei în cadrul conflictului comercial deschis cu Beijingul în scopul reducerii deficitului comercial enorm al SUA cu această ţară.
Conflictul a izbucnit la sfârşitul lui martie, atunci când Washingtonul a impus taxe vamale suplimentare de 25% pe oţelul şi de 10% pe aluminiul din China. Apoi, la 6 iulie, o primă tranşă de suprataxe vamale pe importuri din China de 34 de miliarde de dolari a fost introdusă.
Beijingul a pripostat taxând importuri de aceeaşi valoare provenind din SUA. La începutul lui august, Casa Albă a mers mai departe. Reprezentantul american pentru comerţ, Robert Lighthizer, a indicat că SUA vor să taxeze şi mai mult mărfurile din China.